Frunda: Nu sunt de acord cu decizia de a nu exprima votul la moţiune, eu voi vota împotrivă

Publicat: 15 03. 2011, 16:56
Actualizat: 06 11. 2012, 13:48

„Vorbind de UDMR, eu consider că avem obligaţia morală să avem încredere în parlamentarii noştri. Dacă în şedinţa grupurilor reunite decidem să votăm împotriva moţiunii de cenzură, atunci avem încredere în parlamentarii noştri că aşa vor vota. De altfel, personal, am avut unele îndoieli cu ocazia altor moţiuni de cenzură, dar de data aceasta, din fermă convingere, prin prisma pregătirii mele juridice şi politice, sunt împotriva moţiunii şi cred că aceste modificări ale Codului Muncii sunt absolut necesare”, a precizat Frunda.

Întrebat dacă ar putea exista şi „accidente” la momentul votului, senatorul a spus că nu poate şti dacă miercuri vreun parlamentar PDL va găsi motivul să iasă din partid şi, în drum către alt partid, să voteze moţiunea. „Nu-i exclus, aşa cum s-a întâmplat o dată şi cu Teo Trandafir. Dacă s-ar mai întâmpla şi acum, ar fi doar excepţii personale, nu însă şi voturi suficiente pentru ca moţiunea să treacă”, a mai spus Gyorgy Frunda.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat, marţi, că nu crede că vor fi democrat-liberali care vor vota împotriva Guvernului la moţiunea de cenzură pe Codul Muncii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la TVR 1, că alianţa la guvernare tratează moţiunea de cenzură pe Codul Muncii cu „oarecare uşurinţă”, menţionând că a chemat PDL la „atenţie şi responsabilitate” şi că speră să nu existe parlamentari PDL care să voteze moţiunea „de dragul populismului”.

Guvernul şi-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cenzură, care va fi dezbătută şi votată miercuri.

PDL şi UDMR au anunţat că au decis ca parlamentarii lor să nu-şi exprime votul la moţiunea de cenzură.