Grindeanu: În aprilie va fi dat în folosință sectorul Mizil – Pietroasele din Autostrada A7

Publicat: 04 03. 2025, 13:10
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, reactioneaza in timpul unei vizite facute pe santierul Variantei de Ocolire Timisoara Sud, in zona Mosnita Noua, vineri, 6 septembrie 2024. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO

„Am văzut de dimineață, pe revista presei, așa un titlu cu cum că șoferii se află în pericol, că sudurile de pe un anumit pod n-au fost făcute conform (…) Acel tronson nu a fost dat în circulație. Deci nu există niciun pericol pentru șoferi. Undeva în aprilie va fi dat în circulație acel tronson de la Mizil la Pietroasele, în conformitate cu toate cerințele tehnice”, a declarat Grindeanu.

Potrivit ministrului, aceste informații eronate pornesc de la postările unei asociații din domeniul transporturilor ai cărei reprezentanți au declarat că își vor da demisiile dacă în 2024 se va termina autostrada de la Buzău la Focșani, lucru pe care nu l-au făcut.

„Totul pleacă de la o anumită postare făcută de niște domni de la o asociație celebră pe domeniul acesta. Acei domni îmi spuneau în urmă cu doi ani că dacă vom termina în 2024 autostrada de la Buzău la Focșani, ei își dau demisiile și își pun tricouri cu Grindeanu și așa mai departe. Îi anunțăm că s-au terminat. S-au terminat acei kilometri de autostradă. N-am văzut tricourile cu acești inteligenți care, atunci când au avut un reprezentant la conducere a Ministerului, au reușit marea performanță de n-au dat nici măcar un kilometru de autostradă”, a mai spus Grindeanu, referindu-se la ministrul Cătălin Drulă (USR).

„Cred că acel domn care a fost ministru în 2021 e, cred, singurul ministru de după ce am intrat în Uniunea Europeană care a reușit această performanță de a nu da niciun kilometru în circulație de autostradă sau drum expres. Și Felix, până la urmă, a dat (Felix Stroe – n.r.). Domnul Drulă, cred că e singurul care a dat zero”, a încheiat Grindeanu subiectul.