Grindeanu: Până la sfârşitul anului am putea circula pe autostradă de la Focşani la Buzău
Declaraţiile au fost făcute în timpul unei vizite pe şantierul Centurii oraşului Bârlad.
„Suntem optimişti că până la sfârşitul anului vom putea circula pe autostradă de la Focşani la Buzău, ba chiar şi pe o parte din lotul de la Adjud”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a prezentat stadiul lucrărilor pe sectoarele A7.
„Avem 13 loturi de autostradă pe A7 de la Ploieşti la Paşcani prin PNRR, se lucrează pe absolut toate. Termenele de finalizare sunt patru anul acesta şi celelalte nouă anul viitor. Eu cred că şase şi jumate vor fi date în trafic anul acesta”, a explicat Sorin Grindeanu.
Ministrul Grindeanu a mai spus că este mulţumit de evoluţia lucrărilor.
„Perioada romantică din trecut în care unele companii, în special străine, veneau cu sute de ingineri şi apoi cu o sută de avocati ca sa câştige claimuri s-a terminat. (…) Am convenit cu constructorul să nu stăm să dăm in circulaţie loturi întregi. (…) Eu v-am spus ce se poate face până la finalul anului, sunt foarte mulţumit”, a precizat Sorin Grindeanu.