Băsescu: România va fi echilibrată dacă va avea şi opţiuni de stânga în societatea civilă

Publicat: 18 11. 2008, 15:16
Actualizat: 06 11. 2012, 09:08

Preşedintele Traian Băsescu a arătat, în mesajul transmis participanţilor la o dezbatere a Institutului de Studii Populare, şi citit de către consilierul prezindenţial Cristian Preda, că după 1989, opţiunea intelectualilor români s-a orientat mai degrabă spre dreapta, dar că România va fi echilibrată dacă va avea reprezentate în societatea civilă şi opţiuni de stânga, pe lângă cele de dreapta.

Potrivit şefului statului , "după 1989, convertirea majorităţii de la stânga la dreapta a fost mai uşoară decât trecerea unei minorităţi de la extrema stângă la stânga democratică".

Traian Băsescu a arătat că privatizarea, libertatea pieţei, independenţa justiţiei, "în genere a statului de drept", au devenit treptat valorile unei majorităţi a societăţii româneşti.

"Mai greu a fost cu cei care erau stalinişti convinşi, care alcătuiau, în bună tradiţie bolşevică, o minoritate. Aceştia, situaţi la extrema stângă, nu s-au putut transforma, deocamdată, în oameni moderaţi de stânga. Moştenirea comunismului i-a apăsat prea tare", a susţinut preşedintele, în mesajul său.

Institutul de Studii Populare a organizat, marţi, dezbaterea intitulată "Intelectualii şi politica. Politicienii şi intelectualii", la care, iniţial, fusese anunţată şi prezenţa şefului statului, Traian Băsescu.

Preşedintele nu a mai participat la eveniment, mesajul său către invitaţi fiind citit de consilierul prezidenţial Cristian Preda.

Tema dezbaterii a constituit-o rolul intelectualului în lumea contemporană şi tripla relaţie politică-intelectual-politician.