"Cred că nu este potrivit să candideze independent. Nu e bine să apară doi candidaţi, unul ofocial, din partea partidului, şi altul independent. E o chestie la care cred că şi Oprescu va reflecta mai atent", a spus Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a arătat, totodată, că el a crezut şi că încă mai crede, şi după ce partidul a optat pentru candidatura lui Diaconescu, că Oprescu ar fi fost cel mai bun candidat al partidului pentru Primăria Capitalei.
"Nu-i vorba de ce doream eu. Eu credeam şi cred şi acum că (Oprescu, n.r.) ar fi fost, în conjunctura dată, candidatul cel mai bun, cu cele mai mari şanse, pentru că, aşa cum arată toate sondajele, era cel mai bine plasat şi avea cele mai mari şanse", a spus Iliescu.
"Însă, întrucât s-a creat o stare conflictuală cu organizaţia municipală, şi el (Oprescu, n.r.) are destul de mult realism în abordarea lucrurilor, ştie că fără sprijinul organizaţiei municipale nu era bine (să candideze, n.r.) şi şansele i se diminuau", a spus Iliescu, menţionând că nu a avut încă o discuţie cu Oprescu.
Senatorul PSD Sorin Oprescu a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că va mai reflecta asupra posibilei sale candidaturi independente la Primăria Generală – în contextul nominalizării oficiale a lui Cristian Diaconescu – având în vedere că, "după ce cazi din pom, stai şi te gândeşti".
Despre desemnarea oficială şi validarea lui Cristian Diaconescu drept candidat al PSD la Primăria Generală, parlamentarul a spus că a fost "cronica unei candidaturi anunţate", însă a avut şi cuvinte de apreciere la adresa vicepreşedintelui PSD. "Cristian Diaconescu este un reputat jurist, diplomat, o persoană carismatică, dinamică, care poate susţine o bătălie electorală importantă", a mai declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD.