- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gurzău (PDL) cere revizuirea formulei de calcul a preţului gazului pentru populaţie
Deputatul PDL Adrian Gurzău cere Ministerului Economiei şi Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) revizuirea formulei de calcul a preţului la gazul pentru populaţie, astfel încât să se ajungă la o reducere a acestuia cu peste 10 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adrian Gurzău a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că, pentru reducerea preţului la gaze naturale pentru populaţie, ar trebui majorată ponderea de gaz din producţia internă livrat populaţiei, gaz care este mai ieftin decât cel din import.
"Cer Ministerului Economiei şi ANRE recalcularea formulei de calcul la gazul pentru populaţie, astfel încât să se ajungă la o reducere a preţului la gaz pentru persoane fizice şi instituţii publice - spitale, creşe, grădiniţe, primării - cu peste 10 la sută. Reducerea facturii la gaz se poate face prin majorarea ponderii gazului din producţia internă livrat populaţiei, care este mai ieftin decât cel din import", a spus Gurzău.
Potrivit acestuia, reducerea preţului la gazul pentru populaţie este posibilă, în condiţiile în care România dispune de resurse interne.
"Avem suficiente resurse interne care să ne permită această reducere. Ar trebui să aibă şi populaţia vulnerabilă aceleaşi avantaje ca şi unii băieţi deştepţi. E nevoie de o reglementare a ANRE în vederea reducerii preţului la gaze pentru populaţie, deoarece sunt mulţi funcţionari ai acestei instituţii care stau cu un picior în ANRE şi cu unul la distribuitori şi nu întotdeauna au servit interesele statului", a spus deputatul PDL.
Adrian Gurzău a precizat că la calcularea noului preţ pentru gazul livrat populaţiei ar trebui să se precizeze clar ce înseamnă "persoană vulnerabilă", astfel încât de reducere să nu beneficieze şi cei care deţin, de exemplu, vile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Va deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Angel Tîlvăr
-
Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei
-
Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO