Gurzău (PDL) vrea referendum naţional pentru ca statul să redevină acţionar majoritar la Petrom

Deputatul PDL Adrian Gurzău propune declanşarea unei campanii de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum naţional, astfel încât statul să redevină acţionar majoritar la compania Petrom, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1 afișare

Gurzău a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de un astfel de demers, în condiţiile în care compania petrolieră urmăreşte doar profit, în detrimentul intereselor cetăţenilor.

"Singura posibilitate prin care statul român să redevină acţionar majoritar la Petrom este începerea adunării de semnături pentru un referendum naţional. Vom analiza această soluţie pentru a vedea ce este mai bine pentru interesul naţional. E nevoie de un astfel de demers, în condiţiile în care Petrom nu urmăreşte decât profitul în detrimentul cetăţenilor şi a luat măsuri nejustificate de creştere a preţului la combustibili. Preţul la combustibil este o consecinţă a privatizării Petrom, iar dacă nu vom fi atenţi vom fi vulnerabili în perioada următoare şi în ceea ce priveşte gazele, unde Petrom are peste 50 la sută din producţia intern. După liberalizarea gazelor în 2012, va putea exporta gaz fără restricţii”, a spus Gurzău.

Acesta a adăugat că Petrom are o cotă de piaţă dominantă pe piaţa combustibililor, având monopol pe producţia internă, reţea de distribuţie proprie şi posibilităţi de rafinare.

"Compania Petrom se joacă nedemn cu aceste resurse care i-au fost încredinţate”, a mai spus Adrian Gurzău.

Joi, premierul Emil Boc spunea că statul a utilizat şi va continua să utilizeze toate pârghiile pe care le are la dispoziţie, în cadrul european, pentru a opri creşterea aberantă a preţurilor la carburanţi, care este însă determinată şi de evoluţia preţului pe piaţa internaţională.

În 2004, în mandatul Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, grupul austriac OMV a preluat o participaţie de 51,01% din capitalul Petrom, în urma unei tranzacţii de 1,5 miliarde de euro. OMV a cumpărat de la stat 33,34% din acţiuni pentru 669 milioane euro şi a majorat capitalul social cu 830,6 milioane euro pentru a ajunge la participaţia de 51%. Prin contractul de privatizare, compania beneficiază de plata unor redevenţe reduse la bugetul de stat.

De la începutul anului, companiile petroliere au scumpit carburanţii de şase ori, iar preţurile au urcat în medie cu 3,5%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici