Guşă: Blaga are handicapul că a condus PD Bucureşti
Liderul PIN Cozmin Guşă, candidat la Primăria Capitalei, a declarat, marţi, că secretarul general al PDL Vasile Blaga, care şi-a anunţat oficial candidatura la postul de edil, este "de treabă", dar are handicapul că a condus PD Bucureşti, care a dat "cele mai mari tunuri" la bugetul municipalităţii.
Guşă: Blaga are handicapul că a condus PD Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto)
"Îl cunosc bine pe Vasile Blaga, am lucrat împreună timp de un an, în 2004. El era şeful campaniei pe Bucureşti, eu am fost şeful campaniei pe ţară la PD, la alegerile locale. E un om de treabă, care, însă, din punct de vedere politic, are marele handicap că a condus timp de opt ani organizaţia PD Bucureşti, autoarea celor mai mari tunuri financiare date bugetului Capitalei, iar exemplul cel mai grav nu este bordurizarea", a spus Guşă.
El i-a urat mult succes în campanie contracandidatului său şi şi-a exprimat speranţa că, acesta "o să-şi facă totuşi timp să explice şi cum l-a scăpat pe Omar Hasyssam printre degete fără să păţească nimic".
Secretarul general al PDL Vasile Blaga a fost anunţat oficial, marţi, candidat la Primăria Capitalei, de către edilul sectorului 3, Liviu Negoiţă, ceremonia de lansare desfăşurându-se în Parcul Titanii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Israel și SUA continuă la Doha negocierile privind acordul de încetare a focului în Gaza. Trump își menține avertismentul că „se va dezlănțui iadul în Orientul Mijlociu” dacă Hamas nu eliberează ostaticii până la învestirea sa de pe 20 ianuarie
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare
-
Spectacole şi tururi ghidate în muzeele din Capitală şi din ţară de Ziua Culturii Naţionale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO