Guşă se retrage după opt ani de carieră politică în trei partide

Cozmin Guşă a anunţat, vineri, că iese din viaţa politică, după opt ani în care a fost secretar general al PSD, directorul campaniei electorale a lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale, lider al Partidului Democrat şi preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională.

Urmărește
312 afișări
Imaginea articolului Guşă se retrage după opt ani de carieră politică în trei partide

Guşă se retrage după opt ani de carieră politică în trei partide (Imagine: Mediafax Foto)

Totuşi, Guşă a precizat că nu renunţă definitiv la cariera politică, gestul de vineri nefiind decât o întrerupere temporară a acesteia, aşa cum a anunţat el.

Cariera sa politică a început în 2001, când a fost numit secretar general al PSD. Până în 2003, Guşă era perceput drept persoana de încredere a preşedintelui de atunci al formaţiunii, Adrian Năstase.

Înainte de 2001, el a fost coordonatorul staţiilor locale ale postului TV Antena 1 şi director general al Jurnalului Naţional.

După ce a demisionat din PSD, pe 7 iulie 2003, invocând diferenţa de viziune între el şi vechea generaţie, alcătuită din Viorel Hrebenciuc, Octav Cozmâncă şi Miron Mitrea, Guşă a înfiinţat Iniţiativa 2003, o asociaţie non-guvernamentală "cu obiective politice naţionale, independente doctrinar, care îşi propunea dezvoltarea de proiecte, în spirit naţional, pe care românii să le înţeleagă şi să le susţină".

Conform unui protocol de colaborare încheiat între Iniţiativa 2003 şi PD, Cozmin Guşă a intrat în acest partid, fiind cooptat în Biroul Permanent al Partidului Democrat.

Intrarea lui Guşă în PD a stârnit nedumerire, fiind obişnuite atacurile dintre fostul secretar general al social-democraţilor şi liderul democrat Traian Băsescu. Tot în 2004 a fost desemnat directorul de campanie al actualului preşedinte al României, Traian Băsescu, fiind considerat artizanul câştigării acestor alegeri de către actualul şef al statului.

În septembrie 2005 a fost ales lider al grupului parlamentar al PD din Camera Deputaţilor, dar alegerea nu a fost validată de conducerea partidului pe motiv că nu îndeplinea condiţiile statutare. El a fost acuzat de unii lideri ai PD că urmăreşte să preia conducerea acestui partid.

În toamna anului 2005, a demisionat din Partidul Democrat şi a înfiinţat, împreună cu Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu, Partidul Iniţiativa Naţională.

Cozmin Guşă a demisionat în 2007 de la conducerea PIN, ca urmare a rezultatului slab obţinut de formaţiunea sa la alegerile europarlamentare, respectiv 1,8 % din voturi.

El a fost reales lider al PIN după trei săptămâni, în cadrul unui congres extraordinar.

În 2008, Cozmin Guşă a candidat la Primăria Generală a Capitalei, clasându-se pe a cincea poziţie, el obţinând peste 30.000 de voturi, respectiv 5,76% din totalul voturilor valabil exprimate.

"Fac parte din lotul extins al decreţeilor, căsătorit, doi copii. De profesie fizician, ulterior specializat în management, am intrat în politică în 2001. Îmi place să performez, să inovez, să generez bucurie pentru oamenii care mă înconjoară şi ţin la mine, şi chiar pentru necunoscuţii de treabă. Îmi place rock-ul şi muzica de cartier", se autocaracteriza el pe blogul de campanie.

La alegerile parlamentare, formaţiunea sa politică nu a trimis candidaţi, liderii PIN fiind conştienţi de faptul că partidul nu avea cum să depăşească pragul electoral.

Totuşi, vicepreşedintele Lavinia Şandru a participat la aceste alegeri în calitate de candidat independent, dar nu a reuşit să obţină un post de deputat. Şi Cozmin Guşă a fost invitat să candideze din partea organizaţiei de Cluj a PSD, dar a refuzat, preferând să se ocupe de afaceri.

(Material realizat de Gabriel Pecheanu, gabriel.pecheanu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici