Guşă vrea să mute Gara de Nord în Chitila

Liderul PIN, Cozmin Guşă, a propus, duminică, mutarea Gării de Nord în zona Chitila şi desfiinţarea Gării Cotroceni, enumerând printre avantaje construirea a zeci de mii de locuinţe pe terenul eliberat şi descongestionarea traficului din nordul şi nord-vestul Capitalei.

Urmărește
100 afișări
Imaginea articolului Guşă vrea să mute Gara de Nord în Chitila

Guşă vrea să mute Gara de Nord în Chitila (Imagine: Mediafax Foto)

"Avantajele mi se par multiple. Rezolvăm foarte multe probleme legate de mediu, de criza de locuinţe, de transport dacă mutăm Gara de Nord în afara oraşului", a declarat deputatul Cozmin Guşă.

El le-a trimis propunerile, prin intermediul unei adrese oficiale, premierului Călin Popescu Tăriceanu, miniştrilor transporturilor, Ludovid Orban, al dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţei, Laszlo Borbely, precum şi primarului general al Capitalei, Adriean Videanu.

Guşă a mai propus şi desfiinţarea liniei de cale ferată Chiajna-Cotroceni şi a gării Cotroceni.

Conform calculelor prezentate de Guşă, s-ar elibera circa 200 de hectare, ceea ce ar permite construcţia a minimum 70.000 de locuinţe, în timp ce necesarul în Capitală este de aproximativ 135.000 de locuinţe.

“Toată lumea vine cu fel de fel de propuneri nejustificate, de genul extinderii metroului până la aeroportul Otopeni. Există o finanţare pentru o linie de metrou până în zona 1 Mai-Laromet. Mai există cale ferată din zona aeroportului Henry Coandă până în zona noii gări, posibilitatea ca în zonă să se construiască, fiindcă nu există alte proiecte şi nu sunt restricţii. Mai există extraordinarul avantaj că se eliberează teren. Se pot construi apartamente, se pot construi şcoli, parcări. Eu nu vorbesc să construim apartamente pe care să le speculăm, ci apartamente construite cu sprijinul statului", a declarat deputatul.

Conform proiectului prezentat de Guşă, prin construirea noii Gări Bucuresti, se va putea crea şi un sistem integrat de transport pentru Capitală, respectiv integrarea transportului feroviar cu cel rutier inter-orăşenesc, cu cel subteran şi de suprafaţă ale Capitalei, dar şi cu cel aerian, printr-o legătură ieftină, de suprafaţă, cu Aeroportul internaţional Otopeni.

"Gara de Nord, ca şi clădire, poate să rămână Muzeul CFR. Clădirea, care este foarte frumoasă poate fi renovată, dar fără liniile de cale ferată", a mai spus Guşă.

El a estimat că noua construcţie a gării poate fi finalizată în maximum trei ani, iar infrastructura necesară în doi ani de la terminarea construcţiei, menţionânâd că scoaterea liniei de cale ferată nu poate costa mai mult de zece milioane de euro şi că şina de cale ferată şi celelalte materiale pot fi refolosi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici