- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.11.2017, 17:13)
- Gabriel Pecheanu
Guvern: Denunţătorii ce au comis infracţiuni grave pot beneficia şi ei de reducerea pedepsei cu 50%
Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege care vizează punerea în acord cu decizii ale CCR, una dintre prevederi stipulând că şi martorii care au comis infracţiuni grave pot beneficia de reducerea la jumătate a pedepsei, dacă au denunţat alte persoane.
Urmărește
1074 afișări
Guvern: Denunţătorii ce au comis infracţiuni grave pot beneficia şi ei de reducerea pedepsei cu 50%
Proiectul prevede că persoanele care au comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Articolul 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor excludea de la reducerea la jumătate a pedepsei pe autorii unor infracţiuni socotite grave, dar Decizia CCR nr. 67/2015 a statuat că excluderea este neconstituţională.
În consecinţă, din noua formulare a articolului 19 a legii a fost eliminată sintagma ”infracţinea gravă”, forma propusă Parlamentului spre aprobare fiind următoare: ”Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
De asemenea, în proiectul de lege sunt prevăzute mai multe modificări aduse codurilor penale şi altor acte normative, printre care incriminarea faptei de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier fără permis de conducere, potrivit deciziei CCR nr. 224/2017.
”Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede actul normativ adoptat, miercuri, de către Guvern
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe