Guvern: Între preşedinte şi premier nu există un demers de remaniere, subiectul nu e de actualitate

Publicat: 04 10. 2011, 16:23
Actualizat: 06 11. 2012, 21:11

Nu există niciun demers instituţional între primul-ministru şi preşedintele României în vederea realizării remanierii guvernamentale. În consecinţă, acest subiect nu este de actualitate. Potrivit articolului 85, alineatul 2 din Constituţia României, remanierea se efectuează de preşedinte, la propunerea primului-ministru”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că seriozitatea presei în privinţa remanierii „este cu mult mai mare” decât preocuparea partidului şi că remanierea este, pentru moment, „mai degrabă un subiect de presă decât o temă pe agenda PDL”.

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au stabilit, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, ca eventuala remaniere guvernamentală să fie decisă de premierul Emil Boc împreună cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnire.

Potrivit surselor citate, subiectul remanierii a fost abordat de către liderii PDL la punctul „diverse” al întâlnirii, după ce secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a spus că ar fi bine ca democrat-liberalii să nu mai iasă public cu declaraţii pe tema remanierii.

Radu Berceanu şi Sever Voinescu au arătat însă că ar trebui să existe şi o decizie politică a partidului în cazul remanierii, dar cu majoritate de voturi favorabile şi doar şase sau şapte voturi „împotrivă” s-a hotărât ca premierul să fie mandat să decidă împreună cu şeful statului în problema remanierii, au relatat sursele citate.

O serie de lideri PDL, dar şi preşedintele Traian Băsescu au evocat în ultimele săptămâni posibilitatea realizării unei remanieri guvernamentale.

Între numele de miniştri vehiculate în contextul remanierii se află cele ale lui Valeriu Tabără (Agricultură), Ion Ariton (Economie), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), dar şi cel al lui Teodor Baconschi (Afaceri Externe).

„Sunt convins că la momentul potrivit se va face. Cu certitudine trebuie făcută o remaniere”, a spus Băsescu, în 23 septembrie, la o emisiune televizată, întrebat când şi dacă se va face remaniere. Lideri democrat-liberali au evocat, la rândul lor, posibilitatea realizării unei remanieri, însă au susţinut că acest subiect nu a fost discutat până acum în conducerea partidului.