Guvern: Preşedinţii de CJ vor fi aleşi prin vot uninominal la scrutinul din iunie

Preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi pe sistemul uninominal, la scrutinul din iunie, conform legii privind introducerea votului uninominal, de care Guvernul a luat notă, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Executivului, Camelia Spătaru.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Guvern: Preşedinţii de CJ vor fi aleşi prin vot uninominal la scrutinul din iunie

Guvern: Preşedinţii de CJ vor fi aleşi prin vot uninominal la scrutinul din iunie (Imagine: Mediafax Foto)

Spătaru a menţionat că Guvernul a adoptat Hotărârea de organizare a alegerilor locale, bazată pe consensul partidelor politice în ceea ce priveşte data de desfăşurare a scrutinului şi detaliile tehnice.

În ceea ce priveşte elementele tehnice legate de alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor de consilii judeţene, purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că ar urma să fie adoptată o Hotărâre de Guvern după intrarea în vigoare a Legii votului uninominal.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, social-democratul Liviu Dragnea, a solicitat Guvernului, conform unui comunicat remis joi agenţiei MEDIAFAX, anularea HG privind aprobarea calendarului pentru alegerile locale, considerând că actul normativ blochează votul uninominal la CJ.

Guvernul a aprobat, miercuri, un set de zece hotărâri pentru organizarea la 1 iunie a primului tur al alegerilor locale, iar al doilea tur de scrutin la 15 iunie, fondurile alocate fiind de 66 milioane lei, dublu faţă de 2004.

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea senatorilor PRM şi PC faţă de Legea votului uninominal, judecătorii apreciind că legea este constituţională.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, la Stockholm, că a promulgat legea votului uninominal.

Şeful statului a precizat că a trimis în ţară o copie a decretului de promulgare, pe fax, iar decretul original va ajunge, joi, prin curier, la Monitorul Oficial, pentru publicare.

Legea votului uninominal a ajuns, joi, la Monitorul Oficial, pentru a fi publicată, urmând să-şi producă efectele la trei zile după aceasta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici