Guvernul desecretizează hotărârea privind vila din Aviatorilor 86

  • Guvernul desecretizează o hotărâre din 2022 privind renovarea unei reşedinţe oficiale destinată foştilor şefi de stat.
  • Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că documentul va fi publicat joi în Monitorul Oficial.
Urmărește
512 afișări
Imaginea articolului Guvernul desecretizează hotărârea privind vila din Aviatorilor 86

Guvernul desecretizează hotărârea privind vila din Aviatorilor 86

„După cum probabil există un grad de aşteptare, Guvernul a emis şi o hotărâre, prin care se va desecretiza o hotărâre de guvern emisă în anul 2022 şi clasificată. Este o hotărâre referitoare la o acţiune a R.A.P.P.S. de reabilitare a unui imobil şi de transferare a acestui imobil spre folosinţă ca reşedinţă oficială cu destinaţia ocupantului ca fiind din categoria foştilor şefi de stat”, a declarat Mihai Constantin.

Hotărârea de guvern va fi publicată joi în Monitorul Oficial, iar ca anexă va conţine decizia de guvern din anul 2022.

„Astfel, declasificarea s-a făcut în mod legal, aşa cum este prevăzut, şi va trebui să o aşteptăm în Monitorul Oficial pentru a vedea ce conţine acea hotărâre din 2022”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Întrebat când se vor vedea costurile ulterioare şi dacă vor exista precizări periodice, Mihai Constantin a răspuns că nu ştie de un asemenea calendar de informare.

La menţiunea unui jurnalist conform căruia R.A.P.P.S. nu răspunde solicitărilor, purtătorul de cuvânt al Guvernului a repetat că, după desecretizarea de joi, R.A.P.P.S. nu va mai putea invoca faptul că informaţiile sunt clasificate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici