- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (06.07.2022, 11:01)
- Gabriel Pecheanu
Guvernul discută, miercuri, în primă lectură, proiectul de modificare a Codului Fiscal
Guvernul discută, miercuri, în primă lectură, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, a anunţat premierul Nicolae Ciucă la începutul şedinţei Executivului.

„Vom avea în primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează Codul Fiscal”, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
Ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, a spus că proiectul prevede „o serie de ajustări ale Codului Fiscal care sunt în concordanţă cu angajamenterle asumate de România în PNRR, în programul de guvernare şi în ceea ce înseamnă statutul de membru al NATO, în sensul asigurării resurselor necesare înzestrării Armatei Române şi îmbunătăţirea securităţii naţionale în contextul războiului dinb Ucraina”.
„Practic, ajustarea fiscală pe care o propunem prevede, pe de o parte, protejarea cetăţenilor României care au statutul de salariaţi şi au venituri de până la 4500 de lei, (...) dar şi pentru angajaţii care au copii în orice formă de învăţământ. În contrapondere, avem o setrie de ajustări pe partea de capital şi pe partea de companii, care, în fapt, nu reprezintă altceva decât eliminarea unor facilităţi, reconversia sau restructurarea unor facilităţi care şi-au atins deja elementul de potenţial în anii care au trecut, iar în acest moment sunt solicitate pentru a fi eliminate şi de către CE, chiar şi de către foarte mare parte a mediului de afaceri”, a afirmat Câciu.
Ministrul de Finanţe a fost întrerupt de premier: „Eu nu le-aş spune eliminare de facilităţi, ci eliminare de excepţii, pentru că parte dintre ele sunt excepţii, pentru că ne-am angajat ca aceste excepţii să fie eliminate şi să ajungem în sfârşit la o aplicare unitară a prevederilor legale în domeniul fiscal”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe