Întrebat dacă poate confirma ceea ce a spus şeful statului, că ar fi demisionat de la MAI din aceleaşi motive ca şi Gabriel Oprea, Dragnea a răspuns: „Categoric nu”.
El nu a dorit să facă alte comentarii referitoare la demisia sa de la conducerea MAI şi a declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu, luni seară, la B1 TV, precizând că a spus suficient pe acest subiect.
La rândul său, vicepreşedintele PSD Dan Nica a evitat să facă vreun comentariu în legătură cu acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu, motivând că a promis unui realizator de televiune că va păstra tăcerea asupra acestui subiect până va veni la emisiunea acestuia.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la B1 TV, că, dacă social-democratul Liviu Dragnea nu va spune public, la un moment dat, de ce a demisionat de la conducerea Internelor, atunci îi va aminti chiar el motivele.
Băsescu a susţinut că Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea au refuzat să facă „un joc al unor numiri la structuri de siguranţă a statului, aşa cum sunt ele, servicii departamentale, nu servicii naţionale”. „Nimeni nu se întreabă de ce doi miniştri au plecat. Mai ales, toată lumea uită de Dragnea, care a stat 7 zile ca ministru de Interne, după care a venit la mine, dându-mi explicaţia de ce îşi prezintă demisia”, a spus Băsescu.
Întrebat de ce a demisionat Dragnea, Băsescu a spus că spus că poate social-democratul va spune vreodată „în mod real” de ce a renunţat la Interne. „Dacă spune el, bine, dacă nu, îi amintesc eu”, a spus Băsescu.
La conducerea Ministerului s-au succedat, la începutul anului 2009, pentru perioade foarte scurte, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, amândoi preferând să demisioneze, fără a oferi explicaţii concludente, în scurt timp de la preluarea mandatelor.
Dan Nica a fost propus de Biroul Permanent Naţional al PSD pentru a prelua funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, la începutul lunii februarie 2009.
Tot luni seară, la B1 TV, preşedintele Traian Băsescu a declarat că i-a cerut premierului Boc revocarea din funcţie a fostului ministru PSD de Interne, Dan Nica, menţionând că avusese cu acesta discuţii în care îi ceruse să apere interesele Ministerului de Interne, dar a constatat că social-democratul îl minţea.