Prima pagină » Politic » Baconschi: Vizita preşedintelui Băsescu în SUA este pe agendă

Baconschi: Vizita preşedintelui Băsescu în SUA este pe agendă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, că o vizită a preşedintelui Traian Băsescu în SUA este pe agendă şi se lucrează la ea, dar a adăugat că "partenerii se coordonează azi şi prin mijloace tehnologice mai puţin solemne".
09 feb. 2011, 15:26, Politic

„Vizita este pe agendă, dar ia uitaţi-vă, faceţi o listă cu câţi şefi de stat europeni se mai vede preşedintele american, când îţi arde situaţia în Egipt”, a spus Baconschi, întrebat care sunt perspectivele unei vizite a preşedintelui Traian Băsescu în SUA în acest an.

El a explicat că există şi alte metode „mai puţin solemne” prin care doi parteneri se pot coordona şi a subliniat că dialogul cu SUA „este foarte viu”.

„Sunt extrem de importante contactele faţă în faţă într-o capitală sau alta, dar partenerii se coordonează azi şi prin mijloace tehnologice mai puţin solemne şi credeţi-mă că dialogul este foarte viu cu SUA, nu suntem nici pe departe uitaţi”, a mai spus Baconschi.

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, în luna octombrie, la emisiunea „După 20 de ani”, de la PRO TV, că, deocamdată, nu crede că preşedintele SUA, Barack Obama va veni în România, existând în schimb discuţii despre o vizită în SUA a preşedintelui Băsescu.

„De fapt, discuţia era legată de o vizită a preşedintelui Băsescu în SUA. Nu cred că vine aici preşedintele Obama. Având în vedere că vicepreşedintele (Joe Biden, n.red.) s-a aflat recent aici în vizită, nu cred că Obama va veni în vizită”, a spus el, întrebat despre momentul în care liderul american ar putea să vină la Bucureşti.

Diplomatul a adăugat că „Obama şi Biden sunt un fel de pereche şi sunt nevoiţi într-un fel să împartă lumea, locurile în care fac vizite în funcţie de interes şi de posibilităţile pe care le au”.

El a spus că ambele administraţii îşi doresc foarte mult, la cel mai înalt nivel, o întâlnire între cei doi lideri.

Vicepreşedintele SUA Joe Biden a făcut o vizită în România în octombrie 2009.