- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (29.06.2016, 17:11)
- Alexandru Moise
Guvernul modifică prin OUG aparatul propriu de funcţionare
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede modificări administrative la nivelul aparatului central al Guvernului şi al ministerelor, mai multe instituţii trecând în coordonarea premierului, în timp ce Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria premierului vor fi reorganizate.
Urmărește
467 afișări
Guvernul modifică prin OUG aparatul propriu de funcţionare
"Prin actul normativ se creează cadrul legal pentru reorganizarea Cancelariei prim-ministrului şi a Secretariatul General al Guvernului (SGG), măsură subscrisă priorităţilor Programului de guvernare, şi anume, îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice, cu accent pe reforma Centrului Guvernului. Cele două structuri vor avea roluri mai bine definite şi delimitate, în sensul că SGG va asigura secretariatul tehnic/administrativ al Guvernului, în vreme ce, Cancelaria va avea rol de coordonare strategică", se arată, miercuri, într-un comunicat de presă al Executivului.
De asemenea, în document se spune că "exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar unic al statului român la Companiei Naţionale <<Loteria Română>> cad în sarcina Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri", iar reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor vor fi numiţi prin ordin al ministrului Economiei.
Anterior acestei decizii, Compania Naţională “Loteria Română” se află în subordinea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc(ONJN).
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Modificarea legislativă este justificată de Guvern prin necesitatea separării rolului de reglementare, al ONJN, de cel de jucător în piaţă, al “Loteriei Române”, conform recomandărilor Comisiei Europene.
Ordonanţa de urgenţă mai prevede că trec în coordonarea prim-ministrului, prin intermediul Cancelariei, următoarele instituţii publice: Agenţia Naţională Anti-Doping, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Agenţia Naţională pentru Romi, Agenţia pentru Agenda Digitală a României, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Institutul Naţional de Statistică, Oficiul Naţional de prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Secretariatul de Stat pentru Culte, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi Laboratorul de control doping.
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Scholz promite că Germania va discuta în curând cu aliaţii săi despre garanţiile de securitate pentru Ucraina / Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace
-
astăzi, 16:57
Prinţul Harry revendică o „victorie monumentală” în lupta juridică împotriva editorului The Sun