Prima pagină » Politic » PRM are un nou sediu – o vilă din anii ’30 în stil neoromânesc

PRM are un nou sediu – o vilă din anii ’30 în stil neoromânesc

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a susţinut vineri prima conferinţă de presă din anul 2008, în noul sediu al partidului, o vilă aflată pe strada Emile Zola, închiriată de la RA-APPS.
PRM are un nou sediu - o vilă din anii '30 în stil neoromânesc
11 ian. 2008, 17:59, Politic

Formaţiunea condusă de C.V.Tudor a trebuit să-şi schimbe sediul central din strada George Clemanceau, deoarece clădirea respectivă, având un etaj şi mansardă şi 15 camere, a fost retrocedată.

Sediul din Emile Zola, care are un etaj şi pod, o suprafaţă de aproape 600 de metri pătraţi şi 17 camere, a fost construit de arhitectul Octav Doicescu, în stil neoromânesc.

Directorul organizatoric al PRM, Florea Spirea, a precizat, pentru MEDIAFAX, că renovarea actualului sediu a durat şase luni şi a constat partidul peste 200.000 de lei.

"La efortul financiar şi-au adus contribuţia şi membrii partidului nostru prin donaţii de bani, de materiale de construcţie şi prin asigurarea de forţă de muncă", a explicat el.

Spirea a menţionat că reparaţiile exterioare, la gardul împrejmuitor, la pereţii exteriori, repararea lemnăriei, a acoperişului, a scărilor de acces au costat 100.000 de lei.

Pentru amenajarea spaţiului interior au fost cheltuiţi, potrivit afirmaţiilor acestuia, peste 120.000 de lei.

Arhitectul Anca Petrescu, care a fost elev la Facultatea de Arhitectură al lui Octav Doicescu, a declarat pentru MEDIAFAX că acesta a excelat prin astfel de construcţii "confortabile şi deosebit de armonioase" şi că a prelucrat elemente româneşti pe care le-a utilizat şi le-a transformat în arhitectură intelectuală.

Potrivit Ancăi Petrescu, imobilul, construit în anii ’30 pentru directorul unei mari întreprinderi, prezintă mai multe elemente surpriză. Ea a menţionat în acest sens cele două grădini interioare, dulapurile ornamentale mascate în pereţii coridoarelor şi elementele de încălzire a spaţiului mascate în locaşuri din pardoseală acoperite cu plăci ornamentale din bronz.

Sala de conferinţă are un perete vitrat cu uşi glisante care pot fi deschise astfel încât aceasta să devină un spaţiu comun cu grădina interioară.

Trecerea între clădire şi terasă se face printr-un portic în arcadă, în stil de arhitectură neo-românească, arcadele fiind, de altfel, un element de bază care face legătura între spaţiile casei.

"Sus sunt câteva camere lambrisate, fiecare cameră mare de la etaj are un balcon unde mâna curentă şi parapetul din lemn sculptat sunt în stil românesc", a arătat arhitectul.

Anca Petrescu a menţionat ca elemente deosebite ale casei cele două fântâni arteziene dintr-una din grădinile interioare şi scara interioară finisată cu piatră şi balustradă de lemn de stejar sculptat.

Printre elemente surpriză ale casei ea a mai menţionat dressing-ul din cabinetul lui Corneliu Vadim Tudor, lambrisat în stil englezesc şi având dulapuri înzidite.

Petrescu a mai remarcat de asemenea aplicele şi candelabrele art-nouveau de alamă şi bronz din sala de conferinţe.

Clădirea a fost folosită anterior de o firmă privată.