Guvernul României şi cel al Bulgariei se vor reuni, peste două săptămâni, în şedinţă comună

Guvernul României şi cel al Bulgariei se vor reuni, peste două săptămâni, într-o şedinţă comună în care una dintre teme va fi cooperarea legată de Strategia Dunării, a anunţat premierul Victor Ponta.

Urmărește
108 afișări
Imaginea articolului Guvernul României şi cel al Bulgariei se vor reuni, peste două săptămâni, în şedinţă comună

Premierul român Victor Ponta şi omologul bulgar Plame Oreşarski (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"În mod sigur, Strategia Dunării poate fi integrată într-o strategie chiar mai largă - unii dintre colegii mei o numesc «noua cale a mătăsii», alţii îi spun în orice alt fel - important este că, într-adevăr, noile căi de comunicaţii, noile căi comerciale între Europa, Asia, pot într-adevăr să formeze structura pe care omenirea să se dezvolte în perioada următoare, structura pe care dezvoltarea noastră economică atât de importantă să poată să aibă loc în interesul popoarelor pe care le reprezentăm şi în interesul păcii şi al construcţiei în această zonă. Vreau să precizez că Guvernul este absolut hotărât de a colabora cu toate celelalte guverne care participă la această strategie. De altfel, în două săptămâni din acest moment, vom avea o şedinţă comună cu Guvernul Bulgariei şi una din temele principale va fi tocmai cooperarea noastră în ceea ce priveşte Strategia Dunării", a spus Ponta.

El a arătat că ideea elaborării Strategiei Dunării a apărut în urmă cu aproape şase ani printr-o viziune a Austriei şi a României, împărtăşită, însă, imediat şi de alte ţări din zonă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici