Guvernul urmează să aprobe contribuţia României la PNUD pe 2011, în valoare de 1,312 milioane lei

Guvernul urmează să aprobe contribuţia României la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), pe 2011, în valoare totală de 1,312 milioane de lei, care să fie suportaţi din fondurile alocate în acest sens în bugetul MAE, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.

Urmărește
2 afișări

Nota de fundamentare care însoţeşte documentul arată că PNUD - organism subsidiar ONU - a desfăşurat în România o importantă activitate de asistenţă şi cooperare pentru dezvoltare, cu impact inclusiv în ceea ce priveşte aderarea la UE şi NATO.

Cooperarea România - PNUD se desfăşoară în baza unei hotărâri a Guvernului din 1991 însă cadrul programatic de cooperare a expirat la finalul lui 2009. Guvernul a aprobat la sfârşitul anului 2010 un plan de acţiune cu PNUD, principalii beneficiari fiind ministerele cu atribuţii în domeniul dezvoltării, regiunile de dezvoltare şi unele comunităţi locale.

Una dintre instituţiile care vor beneficia de pe urma parteneriatului României cu PNUD este Ministerul Muncii, care prin intermediul AMPOSDRU a aprobat semnarea a 4 proiecte care să aibă PNUD ca partener cu finanţare din fonduri structurale în valoare totală de circa 7,5 milioane de euro. Ministerul Mediului vizează de asemenea cooperarea într-o serie de proiecte inclusiv prin intermediul Romsilva, în timp ce Ministerul Justiţiei are posibilitatea de a coopera prin oferirea de expertiză în domeniul probaţiunii unor ţări care intenţionează să-şi reformeze sistemul de justiţie penală. Pe de altă parte, PNUD oferă de asemenea asistenţă Ministerului Justiţiei în combaterea corupţiei . Un alt proiect se va derula prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi are ca temă revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi reintegrarea lor în societate.Vor fi de asemenea derulate programe, în colaborare cu PNUD, de către Ministerul Turismului, Ministerul Economiei, MAE şi de către autorităţile locale ale municipalităţilor de pe litoralul Mării Negre.

Contribuţia la PNUD pe 2010, suportată din bugetul alocat MAE, a fost de 1.250.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici