- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Guvernul va cheltui 1,2 mil. lei ca să afle opiniile românilor, respondenţii primesc 15 lei
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial vineri, 28 ianuarie)
Guvernul va cheltui aproximativ 1,2 milioane lei, fără TVA, pentru efectuarea unui sondaj la nivel naţional, pe un eşantion de circa 15.000 de persoane, cărora li se vor oferi "cadouri" de câte 15 lei pentru a-şi spune opinia despre politicile Guvernului, efectele crizei sau nivelul propriu de trai.
Câştigătorul licitaţiei de atribuire a contractului pentru efectuarea sondajului va trebui să efectueze ancheta sociologică eşantion reprezentativ la nivel naţional pentru România, adică aproximativ 15.000 de persoane.
Persoanele care vor lua parte la sondaj vor fi întrebate cum trăiesc în prezent comparativ cu un an în urmă, când cred că se va sfârşi criza financiară, cum i-a afectat aceasta şi dacă măsurile luate de Guvern sunt suficiente pentru depăşirea crizei economice.
Guvernul vrea să ştie ce cred românii şi despre proiectul Roşia Montană, concedierile din sistemul bugetar, programele Rabla sau Prima Casă, precum şi cât de mulţumiţi sunt de serviciile publice şi ce nivel de trai au ei şi familiile lor.
Pentru a învinge reticenţa cetăţenilor de a răspunde la un astfel de sondaj, care cuprinde peste 160 de întrebări, operatorul de sondaje va oferi celor intrevievaţi bonuri cadou în valoare de aproximativ 15 lei de persoană.
"Având în vedere complexitatea deosebită a chestionarului, precum şi faptul că cercetarea face parte dintr-un studiu panel, se recomandă ca ofertantul să aloce în bugetul cercetării o categorie specifică de cheltuieli pentru a creşte disponibilitatea de a participa la sondaj a persoanelor selectate în eşantion. Cuantumul bonurilor cadou oferite în acest sens respondenţilor poate fi cel mult egal cu valoarea acestora din primul val – aproximativ 15 lei / persoană", arată Guvernul.
O astfel de cercetare sociologică a mai fost comandată de Executiv în toamna anului 2009.
Într–un comunicat transmis ulterior, Secretariatul General al Guvernului (SGG) arată că proiectul este finanţat parţial din fonduri UE şi susţine că, în cazul nefinalizării proiectului, riscă "potenţiale sancţiuni", atât în plan financiar, cât şi sub aspectul "credibilităţii internaţionale", eventualele aplicaţii viitoare putând fi declarate ca neeligibile pentru finanţare din fonduri europene.
Valoarea totală a proiectului este de 830.000 euro, din care 80% (664.000 euro) o reprezintă contribuţia Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European şi 20% (166.000 euro) o reprezintă contribuţia statului român.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO