„Nu ştiu acum cu exactitate câte dintre contracte sunt încheiate în acest fel (semnate de directorul circului şi la rubrica destinată beneficiarului şi la cea a prestatorului, n.r.). Pot să vă spun însă că nu este nimic ilegal, doamna Brânduşa Novac având calitatea de reprezentant al Circ & Variete Globus”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Laura De Alvare, avocatul managerului Circului.
Conferinţa de presă de luni a fost organizată după ce, în dimineaţa aceleiaşi zile, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, printr-un comunicat, că a cerut Parchetului să o ancheteze pe Brânduşa Novac pentru conflict de interese, după ce inspectorii de integritate au descoperit că deputatul, care este şi manager al Circului de Stat Globus, a încheiat mai multe contracte de drepturi de autor cu „persoana fizică” sau cu firma Brânduşei Novac, regizorul Novac cedându-i circului condus de ea proprietatea intelectuală asupra scenariului şi regiei unor spectacole.
Avocatul a ţinut să sublinieze însă că decizia încheierii contractelor de drepturi de autor între instituţie, pe de-o parte, şi persoana sau firma Brânduşei Novac, pe de altă parte, nu i-a aparţinut managerului, ci consiliului de administraţie.
„Mai mult, întrucât dânsa este membru în acest consiliu de administraţie, există documente care atestă că atunci când s-au luat decizii legate de acest contract doamna Brânduşa Novac s-a abţinut de la vot”, a mai spus avocatul De Alvare.
Pe de altă parte, avocatul a mai declarat că Brânduşa Novac este singurul regizor de spectacole cu care Circul Globus, denumit în prezent „Circ & Variete Globus”, colaborează.
„Spectacolele de circ au un specific aparte şi în România nu există o instituţie de învăţământ unde aceste lucruri să fie aprofundate”, a spus avocatul De Alvare, precizând că, la toate spectacolele circului, Brânduşa Novac este secondată de un regizor asistent, care în prezent „învaţă” această meserie.
Avocatul a contestat totodată şi valoarea contractelor la care ANI s-a referit în comunicatul de presă de luni, fără însă a putea da publicităţii suma totală încasată în acest fel de regizorul Brânduşa Novac de la instituţia pe care o conduce.
Avocatul a fost prezent la conferinţa de presă de luni fără a fi însoţit şi de clienta sa, pe motiv că cei de la ANI nu i-au transmis acesteia raportul întocmit la încheierea cercetărilor.
ANI a anunţat, luni dimineaţă, că a sesizat Parchetul după ce, în urma unei investigaţii, inspectorii de integritate au descoperit că Brânduşa Novac, manager al Circului de Stat Globus şi deputat PDL, a beneficiat, direct sau prin firma ei, de 11 contracte de cedare a drepturilor de autor în valoare totală de 1.194.032 de lei.