„Secretarul de stat George Ciamba i-a urat succes în îndeplinirea mandatului său în România, exprimând convingerea că relaţiile bilaterale româno-germane vor continua să se dezvolte într-un ritm susţinut, ca şi până în prezent. În acest context, a subliniat că Germania şi-a consolidat poziţia ca unul dintre principalii parteneri ai României, atât din punct de vedere politic, prin cooperarea la nivelul Uniunii Europene şi în plan internaţional, cât şi în domeniul economic. Dezvoltarea cooperării comerciale şi economice reprezintă o prioritate, Germania fiind primul partener comercial al României şi al treilea investitor”, se arată într-un comunicat al MAE.
De asemenea, el „a subliniat satisfacţia părţii române pentru rezultatele convorbirilor recente ale premierului României cu cancelarul Angela Merkel, la Berlin, şi pentru interesul manifestat de firmele germane pentru piaţa românească”, iar „în context, a arătat că Guvernul României urmăreşte constant să asigure un climat cât mai favorabil pentru investitorii străini”.
Potrivit sursei citate, cei doi au apreciat rolul important ce revine minorităţii germane din România, ca punte de legătură între cele două ţări şi factor pozitiv în dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
George Ciamba i-a prezentat ambasadorului german priorităţile de politică europeană şi externă ale României, accentuând interesul pentru cooperarea în vederea apropierii de UE a statelor din Vecinătatea Estică şi oferirii unei perspective europene Republicii Moldova, se mai arată în comunicat.