Hayssam: Yassin mi-a spus că Băsescu ar interveni pentru mine. Am donat PD aparate de 100.000 dolari

Omar Hayssam susţine că a donat PD echipamente medicale de peste 100.000 de dolari, la solicitarea lui Mohamad Yassin, pe care l-a cunoscut în 2004 şi care i-a cerut să sprijine financiar PD în campanii, iar în schimb Traian Băsescu ”ar fi dispus să intervină” pentru a ”rezolva” dosarul său penal.

Urmărește
1151 afișări
Imaginea articolului Hayssam: Yassin mi-a spus că Băsescu ar interveni pentru mine. Am donat PD aparate de 100.000 dolari

Hayssam: Yassin mi-a spus că Băsescu ar interveni pentru mine. Am donat PD aparate de 100.000 dolari (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

”Echipa de apărare” a lui Omar Hayssam a postat, luni, pe Facebook, un mesaj intitulat ”Machiavelism - Traian Băsescu şi aghiotantul său”, în care vorbeşte despre împrejurările în care l-a cunoscut pe Mohamad Yassin şi despre relaţiile acestuia cu Traian Băsescu.

”În anii 2003 şi 2004, numele meu a apărut în revista oamenilor de afaceri Capital Top 300, pentru că firma mea a devenit cunoscută în România, având un număr mare de angajaţi, adică nu era o companie oarecare, ci a devenit cunoscută datorită seriozitaţii sale şi achitării de toate obligaţiile care îi reveneau. Această apariţie a mea în revistă a stârnit multe invidii şi ură din partea unor persoane cu influenţă şi din partea unor persoane care sunt membri în partidele politice existente”, susţine Omar Hayssam.

El mai spune că de-a lungul timpului a primit direct şi indirect ”ameninţări cu iz politic”, cărora nu le-a dat importanţă, iar în 2 noiembrie 2004, în plină campanie electorală, la firma sa şi la birourile unor apropiaţi de-ai săi au fost făcute percheziţii.

”După descinderile care au avut loc, poliţiştii au insistat la procurori ca eu să fiu arestat, dar procurorii s-au opus, neavând probe în numele meu. Nu au găsit nimic care să indice că aş fi făcut ilegalităţi, în consecinţă nu au putut satisface aşteptările celor care au iniţiat acele perchiziţii cu directive politice. Din acest motiv au recurs la obişnuita metodă de intimidare. Astfel, angajaţi, apropiaţi, rude şi persoane care nu mă cunoaşteau au declarat împotriva mea. Tot ceea ce se întâmpla avea directive politice clare”, spune sirianul.

Potrivit acestuia, la o zi de la descinderi în biroul său şi-a făcut apariţia Mohamad Yassin, pe care nu îl cunoştea şi care s-a prezentat ca fiind vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, acesta spunându-i că are cunoştinţă de descinderile care l-au vizat.

”Astfel, Mohamad Yassin şi-a folosit poziţia ca paravan, erijându-se într-un apărător al cetăţeniilor de origine arabă. Mi-a spus că în baza declaraţiilor mi se pregăteşte un dosar mare. Mohamad Yassin s-a oferit să mă ajute să îmi rezolv problema cu acest dosar, susţinând că îl cunoaşte pe Traian Băsescu, care ar fi dispus să intervină după ce va fi ales preşedinte. Mi-a povestit că îl cunoaşte pe Traian Băsescu de mult timp, de când era căpitan de vas şi că de fapt Băsescu se cunoaşte cu tatăl lui, care lucra în portul Tartous din Siria şi a lucrat cu acesta în operaţiuni de contrabandă cu ţigări, băuturi şi altele, iar atunci cănd Băsescu avea curse pe vapor înspre Siria, îi dădea marfa pe care o avea, apoi lua altă marfă la schimb. Astfel s-au desfăşurat relaţiile între Mohamad Yassin şi Trăian Băsescu”, se mai arată în mesajul postat pe Facebook de ”echipa de apărare” a lui Hayssam.

Acesta mai susţine că, pentru a părea credibil, Mohamad Yassin i-a divulgat detalii despre relaţia sa cu Traian Băsescu şi i-a cerut să renunţe la PSD şi să se alăture PD, partid pe care să îl finanţeze în campaniile electorale.

”Mi-a spus (Mohamad Yassin -n.r.) că în perioada în care era primarul Bucureştiului i-a dat câteva imobile şi spaţii comerciale, printre care casa şi sediul biroului lui din strada Comana, nr.19, sector 1, şi un spaţiu comercial cu o suprafaţa de 580 metri pătraţi pe Calea Griviţei, la nr. 198-200, sector 1. Mohamad Yassin mi-a cerut să renunţ la calitatea mea de membru PSD şi să mă alătur PD, să-l sprijin financiar în campaniile electorale. I-am spus ca nu voi renunţa la calitatea mea de membru, deoarece poziţia mea din PSD nu poate influenţa cursa pentru prezidenţiale, însă nu mi-a dat de ales decât sa sprijin PD-ul financiar”, mai scrie ”echipa de apărare” a sirianului.

Acesta susţine că a început să se întâlnească zilnic cu Mohamad Yassin, în prezenţa lui Mohamed Munaf, şi că Yassin ”se plângea mereu că în partid nu sunt bani şi că el şi-a cheltuit toţi banii sprijinind partidul şi alegerile”.

”Discuta cu Băsescu la telefon zilnic, în faţa mea. Acesta discuta, de asemenea, cu Elena Udrea şi Emil Boc şi era evident că avea legături puternice cu aceştia. Am decis să donez PD-ului echipamente medicale în valoare de peste 100.000 de dolari americani. Am achiziţionat aceste echipamente şi le-am dus la sediul PD-ului din strada Modrogan nr.1, sector 1, eu împreună cu Mohamed Munaf şi Mohamad Yassin. Acolo ne-am întălnit cu George Albu, căruia i-am spus că aceasta este o donaţie pentru partid. Acesta mi-a mulţumit şi i-a dat şoferului camionului o adresă din Tărgovişte, spunându-i să ducă echipamantele medicale la acea adresă. Am plecat desigur fără nicio chitanţă, ca de fiecare dată”, se mai arată în mesaj.

În 22 aprilie, Omar Hayssam a fost adus de la Penitenciarul Mărgineni (Dâmboviţa), unde îşi execută pedeapsa cu închisoarea, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care medicul Mohamad Yassin a fost arestat, după ce ar fi cerut două milioane de euro pentru a interveni în obţinerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a sirianului.

De asemenea, în dosarul lui Mohamad Yassin au fost audiaţi, în calitate de martori, Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliştii răpiţi în Irak, şi foştii magistraţi Ciprian Nastasiu şi Sofica Dumitraşcu.

Fostul procuror Nastasiu şi fostul judecător Dumitraşcu au intrat în atenţia opiniei publice după ce Nastasiu a cerut instanţei, în 2006, eliberarea lui Omar Hayssam, motivând faptul că sirianul este grav bolnav. Solicitarea a fost admisă de Sofica Dumitraşcu, care era judecător la acel moment, motiv pentru care Hayssam a fost pus în libertate, iar în scurt timp a fugit din ţară.

Mohamad Yassin se află în arest din 4 aprilie, aceeaşi măsură fiind dispusă şi pentru Tahli Fadel, complicele medicului.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2014 - martie 2015, Mohamad Yassin, direct şi prin intermediul lui Tahli Fadel, a cerut de la două persoane, denunţătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influenţa organe judiciare în vederea desfiinţării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunţătorii din acest dosar.

Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunţat pe Mohamad Yassin şi Tahli Fadel.

Numele lui Tahli Fadel a apărut şi în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani şi patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele "Volvo", "Foresta Nehoiu" şi cel al răpirii celor trei jurnalişti, potrivit unei decizi luate în 27 martie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în ţară, după şapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi Preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnalişti, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, preşedintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunţat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soţia, iar în aceeaşi zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici