Hellvig: Din acest moment sunt demisionar din PNL. Nu voi mai avea nicio activitate politică – VIDEO
This browser does not support the video element.
„Începând din acest moment – probabil într-o oră – sunt demisionar din PNL şi voi rămâne un civil în cadrul SRI, în calitate de director, dar nu voi mai avea sub nicio formă niciun tip de activitate politică”, a spus Hellvig.
El a arătat că va respecta practica euroatlantică privind contactele dintre şeful unei astfel de structuri şi mediul politic.
„În practica noastră şi în cea euroatlantică, directorul instituţiei e bine să aibă contact cu sistemul politic şi sistemul instituţional din România, dar acesta se va păstra în parametri de informare şi de cunoaştere a mediului în care îşi desfăşoară activitatea SRI”, a spus Hellvig.
El a arătat că nu va opera schimbări în serviciu şi a apreciat că, în sine, serviciul nu are probleme de imagine.
În ceea ce priveşte poziţia sa faţă de legile Big Brother, Hellvig a opinat că este nevoie de echilibru.
Eduard Hellvig a fost validat, luni, de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI), cu 498 de voturi ”pentru” şi 15 voturi ”împotrivă”.
După anunţarea rezultatului votului, Eduard Hellvig a depus în faţa senatorilor şi deputaţilor jurământul de credinţă în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii.