Henry Kissinger a comentat atacul Hamas asupra Israelului: Germania a lăsat prea mulţi străini să intre în ţară

Publicat: 12 10. 2023, 09:32
Actualizat: 12 10. 2023, 09:34

„A fost o greşeală gravă să lăsăm să intre atât de mulţi oameni cu o cultură, religie şi concepte total diferite, deoarece se creează un grup de presiune în interiorul fiecărei ţări care face acest lucru”, a declarat fostul diplomat american, în vârstă de 100 de ani, într-un interviu acordat pentru postul german de televiziune Welt TV.

Kissinger, născut în Germania şi supravieţuitor al Holocaustului, care a devenit arhitectul politicii externe americane în timpul războiului din Vietnam, a spus că este „dureros”, ca răspuns la o întrebare despre faptul că a văzut arabi în Berlin sărbătorind atacul asupra Israelului.

„Actul deschis de agresiune” al Hamas trebuie să fie întâmpinat cu „o anumită sancţiune”, a declarat Kissinger, avertizând în acelaşi timp asupra potenţialului de escaladare în regiune.

„Conflictul din Orientul Mijlociu are pericolul de a escalada şi de a atrage şi alte ţări arabe sub presiunea opiniei lor publice”, a avertizat Kissinger, amintind totodată de lecţiile învăţate din Războiul de Yom Kippur din 1973, în timpul căruia o coaliţie arabă condusă de Egipt şi Siria a atacat Israelul.

Adevăratul scop al Hamas şi al susţinătorilor săi „nu poate fi decât acela de a mobiliza lumea arabă împotriva Israelului şi de a ieşi de pe calea negocierilor paşnice”, a mai spus Kissinger.

De asemenea, este „posibil” ca Israelul să ia măsuri împotriva Iranului, dacă va considera că Teheranul a avut un rol în comiterea atacului, a adăugat fostul diplomat.

În sens mai larg, a spus Kissinger, agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina, împreună cu atacul Hamas asupra Israelului, reprezintă un „atac fundamental asupra sistemului internaţional”.