Hillary Clinton: România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi

România este unul dintre cei mai de încredere aliaţi şi cei mai respectabili parteneri ai SUA, a declarat, vineri, secretarul de stat american, Hillary Clinton, după întâlnirea avută la Washington cu ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

Urmărește
38 afișări
Imaginea articolului Hillary Clinton: România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi

Clinton: România, unul dintre cei mai de încredere aliaţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit, vineri, cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, aceasta reprezentând prima întrevedere bilaterală de nivel după instalarea noii administraţii democrate la Casa Albă.

La finalul întrevederii, ministrul Diaconescu a precizat că întâlnirea a reprezentat o oportunitate pentru reconfirmarea parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

"Am convenit împreună că Marea Neagră şi Europa de Est sunt regiuni cu un mare potenţial al dezvoltării democratice şi economice. În viitor, pot să vă spun că SUA împreună cu România vor munci din greu pentru respectarea principiilor şi standardelor democratice şi se vor angaja în proiecte în vederea consolidării stabilităţii şi securităţii acestei regiuni", a adăugat ministrul român de Externe, conform comunicatului MAE.

"Am discutat despre modul în care vom colabora pentru facilitarea circulaţiei reciproce a cetăţenilor celor două ţări, prin includerea României în Programul Visa Waiver", a mai afirmat ministrul român de Externe.

El a subliniat, totodată, că discuţiile privind aspectele de interes prioritar în relaţia bilaterală s-au concentrat pe aprofundarea componentei economice a parteneriatului strategic bilateral.

Pe agenda discuţiilor s-au aflat şi subiecte precum proiectele de securitate energetică, de o importanţă deosebită pentru ambele ţări şi cooperarea în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, unde "România a demonstrat că este pregătită să îşi asume responsabilităţi în sprijinul libertăţii şi dezvoltării democratice, obiective pe care sperăm că le vom atinge în cel mai scurt timp cu putinţă împreună cu SUA", a afirmat Cristian Diaconescu.

La rândul său, secretarul de stat american a amintit de cooperarea îndelungată dintre România şi SUA în ceea ce priveşte priorităţile securităţii globale şi a exprimat recunoştinţă pentru angajamentul României în Afganistan, Irak şi Kosovo.

Hillary Clinton a mulţumit României şi pentru decizia de a găzdui exerciţii militare comune cu forţele americane.

"România este unul dintre cei mai de încredere aliaţi şi cei mai respectabili parteneri ai SUA", a conchis secretarul de stat american Hillary Clinton, potrivit comunicatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici