Prima pagină » Politic » Maşinile comisiilor din Camera Deputaţilor, retrase în vacanţa parlamentară

Maşinile comisiilor din Camera Deputaţilor, retrase în vacanţa parlamentară

Autoturismele comisiilor Camerei Deputaţilor vor fi retrase două luni, în vacanţa parlamentară, pentru reducerea cheltuielilor, au decis, luni, membrii Biroului Permanent.
Maşinile comisiilor din Camera Deputaţilor, retrase în vacanţa parlamentară

„Având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor privind utilizarea parcului auto al Camerei Deputaţilor şi pentru acordarea concediilor de odihnă şoferilor repartizaţi la posturi, propunem ca pentru vacanţa parlamentară de vară din lunilor iulie şi august 2023 să se retragă autoturismele repartizate comisiilor parlamentare permanente, comune cu Senatul, speciale sau de anchetă în perioada în ctare acestea nu au program de activitate, conform aprobărilor Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor”, potrivit memorandumului aprobat luni.

Camera Deputaţilor are 25 de comisii permanente, una specială şi una de anchetă.

De asemenea, există comisii comune cu Senatul, respectiv şapte comisii permanente, trei comisii speciale şi una de anchetă.