Hora Unirii jucată cu şase zile înainte, ca mai marii Sibiului să plece în minivacanţă
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1687/21534195/1-327436935-566476438720772-152109557162762669-n.jpg)
„Sărbătorim Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 Ianuarie 1859, cu gândul la românii de pretutindeni şi în special la cei despărţiţi de patria-mamă. Indiferent de graniţele care ne despart, suntem „uniţi în cuget şi simţiri” de limba românească şi de credinţa strămoşească”, transmite, marţi, PSD Sibiu.
Organizaţia social-democraţilor sibieni se arată revoltaţi de faptul că Unirea Principatelor a fost sărbătorită în avans cu şase zile, pentru ca cei care conduc oraşul să aibă parte de minivancaţă.
„Sperăm ca Partidul Naţional Liberal Sibiu să înceapă să respecte istoria şi eroii neamului românesc. Să sărbătoreşti anticipat Ziua Micii Uniri în 18 ianuarie, cu şase zile înainte de data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor, să dansezi Hora Unirii şi să mergi la spectacole aniversare în altă zi pe motiv că mai-marii oraşului sunt plecaţi în minivacanţa este o ruşine”, spun cei de la PSD Sibiu.
PSD nu a răspuns atunci invitaţiei prefectului şi nu a participat, în 18 ianuarie, „la acest simulacru de sărbătoare”.
„Ne exprimăm speranţa că domnul prefect n-o să mai facă astfel de gafe, care aduc atingere demnităţii românilor”, mai arată PSD Sibiu.