Rusia ameninţă Lituania cu „măsuri dure” dacă menţine blocada asupra Kaliningradului

Publicat: 08 07. 2022, 19:10
Actualizat: 08 07. 2022, 19:15

„Dacă situaţia nu se stabilizează în următoarele zile, atunci Rusia va lua măsuri dure împotriva Lituaniei şi a Uniunii Europene”, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, într-un comunicat. „Rezolvarea acestei probleme a durat prea mult timp” a adăugat aceasta, potrivit Reuters.

Lituania a interzis în luna iunie tranzitul mărfurilor care fac obiectul sancţiunilor Uniunii Europene pe teritoriul său către şi dinspre exclava baltică. Rusia a promis că va riposta. Lista de sancţiuni include, în special, cărbune, metale, materiale de construcţii şi tehnologie avansată. 

Situată între Polonia şi Lituania, membre ale UE şi NATO, enclava rusă Kaliningrad primeşte provizii de la Rusia prin intermediul căilor ferate şi al conductelor de gaz care trec prin Lituania.

Sediu al cartierului general al flotei ruseşti din Marea Baltică, enclava a fost capturată de la Germania nazistă de către Armata Roşie în aprilie 1945 şi cedată Uniunii Sovietice după cel de-al Doilea Război Mondial.