Întrebat dacă există discuţii între PSD şi PDL pe tema modificării legii electorale, în sensul schimbării actualului sistem de reditribuire a voturilor, Hrebenciuc a răspuns: „Nu. Absolut nimic, toate discuţiile au fost neoficiale, lumea ştiind că eu sunt un partizan al nemodificării manierei în care se face redistribuiea în momentul de faţă”.
Hrebenciuc a admis, însă, că, dacă se schimbă sistemul de redistribuire a voturilor din actuala lege ectorală, PNL ar putea dispărea din Parlament.
El a arătat că PSD nu a fost de acord până acum cu o astfel de modificare şi şi-a manifestat încrederea că nici de acum încolo nu va fi de acord.
Hrebenciuc a evitat să precizeze cine au fost reprezentanţii PDL care l-au abordat pentru a discuta pe marginea schimbării sistemului de redistribuire a voturilor.
„Discuţii au avut loc şi anul trecut, şi acum, după alegeri. Am fost abordat pe acest subiect. În perioada când se discuta despre buget era această discuţie. E absolut neoficial. Ei (cei de la PDL, n.r.), ştiind că eu sunt cel care nu sunt de acord cu această modificare, m-au abordat în acest sens, dar nu a fost o chestiune oficială”, a specifiat Hrebenciuc.
El a mai arătat că poziţia PDL este binecunoscută în acest sens, democrat-liberalii pronunţându-se pentru vot uninominal majoritar în două tururi. „Ori acest lucru este împotriva PNL”, a spus Hrebenciuc despre solicitarea PDL.