Ideea unui mandat de doi ani pentru conducerea PSD are mai mulţi susţinători

Publicat: 01 02. 2010, 15:10
Actualizat: 06 11. 2012, 15:30

Întrebat dacă este de acord cu propunerea lui Adrian Năstase ca mandatul conducerii PSD să fie de doi ani, Hrebenciuc a răspuns: „Da, în principiu, da. Dacă sunt discuţiile astea… Nu s-a definit încă, dar nu am nimic împotrivă. Dacă trebuie facem şi anual, şi săptămânal alegeri”.

Viorel Hrebenciuc a precizat că această propunere nu este numai ideea lui Adrian Năstase, ea fiind agreată de majoritatea membrilor BPN ai PSD.

„Nu e numai ideea lui Năstase. Am văzut că este ideea majorităţii membrilor din BPN„, a menţionat Hrebenciuc.

„Nu ştiu ce a dus la această discuţie, dar am văzut că ar părea în momentul de faţă majoritară. S-ar putea ca eu să greşesc, nu luaţi ad literam”, a adăugat Hrebenciuc.