Hrebenciuc, râzând, ziariştilor aflaţi la PSD: Uitaţi camioanele cu dovezi, sunt în stradă, acolo

Publicat: 09 12. 2009, 13:56
Actualizat: 06 11. 2012, 14:31

Întrebat, la sosirea la sediul central al PSD, unde sunt camioanele cu dovezi, despre care liderii PSD vorbeau marţi, Hrebenciuc a răspuns râzând: „Uitaţi-le, acuma sunt în stradă, acolo”.

Unii ziarişti au ieşit în faţa sediului central al PSD, constatând că în faţa acestuia şi pe stradă nu se afla niciun camion.

La ora transmiterii acestei ştiri la sediul central al PSD se lucrează la dosarul de contestare a rezultatului alegerilor prezidenţiale, o delegaţie de social-democraţi urmând să plece, cu dosarul dar şi cu „camioanele de dovezi” spre Curtea Constituţională, după ora 14.00.