- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hrebenciuc şi Vanghelie i-au transmis lui Mitrea, prin Oprişan, un avertisment – surse
Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc i-au transmis lui Miron Mitrea, în şedinţa Biroului Permament al PSD de luni, prin intermediul lui Marian Oprişan, că dacă nu renunţă la declaraţiile care afectează PSD va fi chemat la o "discuţie lămuritoare".
Senatorul Miron Mitrea (Imagine: Mediafax Foto)
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie au ridicat, în BPN de luni, problema senatorului Miron Mitrea, aducând în discuţie ultimele declaraţii ale acestuia despre cei doi şi despre arhiva DGIPI.
Sursele precizate au arătat că, în lipsa lui Mitrea, cei doi i-au transmis prin intermediul preşedintelui PSD Vrancea, Marian Oprişan, că nu vor mai tolera astfel de declaraţii, care afectează nu doar unii dintre liderii PSD, ci şi partidul în ansamblu, întrucât fostul ministru al Transporturilor "face jocurile PDL".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ministrul adjunct de externe al Rusiei amenință cu începerea testelor nucleare
-
Libanul expulzează 70 de ofiţeri şi soldaţi sirieni într-o acţiune de securitate intensificată
-
Preşedinta Georgiei se alătură protestatarilor şi refuză să demisioneze, denunţând alegerile ca fiind fraudate
-
Preşedintele Azerbaidjanului: avionul a fost supus unei „interferenţe fizice şi tehnice externe”
Oprişan le-ar fi replicat celor doi, potrivit surselor menţionate, că nu au de ce să îi reproşeze lui Mitrea declaraţia despre presupusa deţinere de către Vanghelie a unei părţi din arhiva DGIPI, reproşul trebuind adresat chiar liderului PSD Bucureşti, care a făcut o declaraţie în acest sens.
Vanghelie şi Hrebenciuc nu au mai pus problema, în şedinţa de luni a conducerii PSD, unei eventuale excluderi din partid a lui Mitrea, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, un demers similar al lui Vanghelie a fost refuzat, pe motiv că o asemenea decizie i-ar conferi o legitimitate în plus lui Mitrea.
În urma sesizărilor făcute de Vanghelie şi Hrebenciuc, mai mulţi lideri ai PSD au agreat propunerea ca, în cazul în care Mitrea recidivează, să fie chemat în faţa BPN, pentru "o discuţie lămuritoare".
Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, vineri, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că crede că preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, "aşa cum a spus", "are" arhiva fostului "Doi şi un sfert", sau informaţii din aceasta.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO