Prima pagină » Politic » Bugetul MAE, aprobat de comisiile de buget-finanţe, fără suplimentări

Bugetul MAE, aprobat de comisiile de buget-finanţe, fără suplimentări

Comisiile de buget-finanţe au aprobat, sâmbătă, fără suplimentări, bugetul MAE, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, arătând că cifra de 530.126 mii lei alocată asigură funcţionarea minimală a reţelei consulare şi că se declară "filosofic consolat" cu acest plafon.
Bugetul MAE, aprobat de comisiile de buget-finanţe, fără suplimentări

Parlamentarii din comisii au respins cele trei amendamente de suplimentare cu sume mici a bugetului MAE, ale comisiilor de politică externă, după ce secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheroghe Gherghina a precizat că ministerul nu poată să susţină niciun fel de amendament.

Baconschi a arătat starea precară a reţelei diplomatice, că sunt oficii consulare care funcţionează pe „avarie” şi a spus că speră ca la retificare MAE să mai primească o sumă. El a mai spus că este posibil să se închidă anumite oficii consulare, unde nu există comunităţi.

Bugetul MAE a fost votat în lipsa reprezentanţilor PSD, care au părăsit şedinţa fiind nemulţumiţi de decizia de micşorare a bugetului Senatului.