Prima pagină » Politic » Orban: Nu le-aţi spus cetăţenilor că aveţi în program majorarea pensiilor parlamentarilor

Orban: Nu le-aţi spus cetăţenilor că aveţi în program majorarea pensiilor parlamentarilor

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a spus marţi în plenul reunit al Parlamentului că parlamentarii nu şi-au anunţat alegătorii că intenţionează să-şi crească pensiile, în momentul în care au candidat.
Orban: Nu le-aţi spus cetăţenilor că aveţi în program majorarea pensiilor parlamentarilor
Ana Borlescu
16 iun. 2015, 14:37, Politic

„În momentul în care aţi candidat, stimaţi colegi, şi mă adresez în special majorităţii guvernamentale, nu le-aţi spus cetăţenilor că aveţi în program majorarea pensiilor parlamentarilor. N-am văzut în programul de guvernare a niciunuia dintre candidaţii uninominali la Parlament acest punct, de majorare a pensiilor parlamentarilor. În momentul în care aţi candidat cunoşteaţi foarte bine care este legislaţia în domeniul pensiei parlamentarilor„, a declarat liderul liberal.

Orban a mai spus că prin votarea acestui proiect de lege, Parlamentul va fi dus la o cotă foarte joasă de încredere, „mai joasă decât a oricărei alte instituţii din România”, iar un Parlament care nu se mai bucură de încrederea cetăţenilor care l-au ales, nu mai are legitimitate.

Liderul liberal se întreabă dacă poate fi un Parlament puternic acela care votează „pe bandă rulantă ordonanţele de urgenţă ale guvernului”, care închide ochii la toate abuzurile Executivului, care la adăpostul votului secret împiedică solicitările justiţiei.

Ludovic Orban le-a cerut colegilor să meargă în colegiul pe care îl reprezintă şi să întrebe 100 de alegători, care nu sunt membri de partid, ce părere au despre acest proiect legislativ, de majorare a pensiilor parlamentarilor.