- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ialomiţianu, despre reorganizare: La nivel de judeţe, există un blocaj privind dezvoltarea economică
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, vineri seară, la Arad, că reorganizarea administrativă în judeţe mai mari este necesară pentru că "investiţiile se fac pe suprafeţe mari", iar acum există un "blocaj privind dezvoltarea economică" la nivelul judeţelor.
Ialomiţianu a participat, vineri seară, la Arad, la un dineu de afaceri, el declarând jurnaliştilor că România trebuie să se alinieze la standardele din Uniunea Europeană, "unde dezvoltările se fac pe regiuni mari, şi nu la nivel de judeţe", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"La nivel de judeţe există un blocaj privind dezvoltarea economică. (...) Încă nu se poate investi pentru că investiţiile mari se fac pe suprafeţe mari, mă refer la investiţii în infrastructura rutieră sau investiţiile de mediu", a declarat ministrul.
El a spus că ministerul pe care îl conduce a primit sarcină în Guvern să elaboreze mecanismul de finanţare şi să evalueze costurile privind reorganizarea teritorială.
Dineul de afaceri este organizat de deputatul PDL Adrian Niţu, la el participând, pe lângă ministrul Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi zeci de oameni de afaceri şi şefi de instituţii deconcentrate.
Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora.
Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba de Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.
Ioan Oltean a anunţat, vineri, că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Macron avertizează: Programul nuclear al Iranului se apropie de punctul fără întoarcere
-
„S-a întrecut limita”: Premierul britanic răspunde atacurilor lui Musk privind bandele de grooming
-
Surse: România cumpără sisteme de combatere a dronelor de la compania israeliană Elbit Systems. Contractul ar ajunge la valoarea de 60 de milioane de dolari
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO