Prima pagină » Politic » Tăriceanu şi Oprea au obţinut mandate de deputat, iar Iordănescu mandat de senator, în Ilfov

Tăriceanu şi Oprea au obţinut mandate de deputat, iar Iordănescu mandat de senator, în Ilfov

Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi actualul senator PSD Gabriel Oprea au obţinut mandate de deputat, în Ilfov, în urma celei de a doua etape a redistribuirii, potrivit procesului verbal al BEJ Ilfov, postat pe site-ul Biroului Electoral Central.
Tăriceanu şi Oprea au obţinut mandate de deputat, iar Iordănescu mandat de senator, în Ilfov
02 dec. 2008, 21:13, Politic

Gabriel Oprea (PSD-PC), Călin Popescu Tăriceanu (PNL), Ioana Şandru (PDL) şi Mircea Marin (PDL) au devenit deputaţi de Ilfov, în urma redistribuirii mandatelor de deputaţi de către Biroul Electoral Judeţean Ilfov.

Procesul verbal al BEJ Ilfov postat, marţi seara, pe site-ul oficial al Biroului Electoral Central, arată că niciunul dintre cei patru nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a depăşi coeficientul electoral al circumscripţiei şi a fi declaraţi deputaţi din prima etapă a distribuirii mandatelor.

Oprea a întrunit 14.277 voturi, Tăriceanu – 10.121, Şandru – 11.760 şi Marin – 14.260.

Fostul acţionar al echipelor de fotbal Universitatea Craiova şi Dinamo, Gigi Neţoiu, care a candidat din partea PSD-PC, nu a obţinut mandatul de deputat.

La Senat, cele două mandate din Ilfov au fost atribuite, tot în urma celei de-a doua etape a redistribuirii, social-democratului Anghel Iordănescu şi democrat-liberalului Iulian Urban, mai relevă procesul verbal al BEJ Ilfov.