Macovei anunţă şi că a donat bani pentru cercetări în domeniul sclerozei laterale amiotrofice.
Filmuleţul începe cu Monica Macovei aşezată la un birou. Ea spune „Accept provocarea” şi ia o carafă cu apă şi gheaţă.
„După cum ştiţi, eu am făcut DNA şi rezultatele se văd”, continuă fostul ministru al Justiţiei, după care ia un bol de sticlă, în care pune pe rând fotografiile unor persoane condamnate în urma anchetelor DNA. În acest timp, ea spune: „Voiculescu Dan – 10 ani închisoare, 60 de milioane de euro de restituit românilor. Adrian Năstase – 4 ani de închisoare, 1,5 milioane de euro de restituit românilor. George Copos – 4 ani de închisoare, 1,5 milioane de euro de restituit românilor. Relu Fenechiu – 5 ani de închisoare, 1,3 milioane de euro de restituit românilor”.
Macovei ia apoi carafa cu apă şi gheaţă şi toarnă peste fotografii.
„Şi mai sunt mulţi alţii care au prejudiciat românii cu sute de milioane de euro. Vîntu şi alţii”, continuă Macovei punând şi fotografiile lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cristi Borcea şi ale altora în bol. Apoi toarnă din nou apă cu gheaţă spunând: „Lor le turnăm apă în cap”.
„Acum am şi eu o provocare pentru Guvernul Ponta şi pentru ANAF: să recupereze toţi aceşti bani, aceste sute de milioane de euro şi să-i înapoieze românilor. Ei trebuie investiţi în educaţie, în sănătate, în cercetare. Şi, desigur, fac o donaţie şi donaţia mea este pentru cercetare în domeniul sclerozei laterale amiotrofice”, încheie Monica Macovei, candidat independent la Preşedinţie.
„ALS Ice Bucket Challenge” este o campanie de donaţii, iar zeci de mii de persoane, celebrităţi şi oameni obişnuiţi, au început, din luna iulie, să-şi arunce câte o găleată cu gheaţă în cap, să filmeze momentul şi să îl publice pe reţelele de socializare, provocându-i şi pe alţii să facă acelaşi lucru contra unei donaţii de 100 de dolari.
Campania „ALS Ice Bucket Challenge” are scopul de a susţine asociaţia ALS, care luptă contra maladiei Charcot, cunoscută şi ca maladia Lou Gehrig sau scleroza laterală amiotrofică, o boală neurodegenerativă.
Printre cei care au acceptat provocarea de a se uda cu apă rece s-au numărat Bill Gates, Mark Zuckerberg, Justin Timberlake, George Bush, dar şi fotbaliştii Cristiano Ronaldo, David Beckham, antrenorul Jose Mourinho şi tenismenul Novak Djokovici.
Fenomenul a luat amploare şi în România, mai multe vedete şi sportivi intrând în „leapşa mondială”. Dintre politicienii români, Emil Boc şi Cristian Adomniţei sunt cei care şi-au turnat în cap apă cu gheaţă. Elena Udrea a anunţat că va face şi ea acest gest în Piaţa Victoriei şi că îl provoacă şi pe Victor Ponta.