„Înţeleg că astăzi a avut loc o discuţie interministerială. Aştept acum să aflu care sunt concluziile şi tehnice. Eu cred că trebuie să luăm această chestiune foarte foarte în serios. Pare a fi un virus foarte agresiv şi eu sunt de părere că ne vom pregăti cât se poate de bine. Nu ştiu dacă este cazul să se ajungă în CSAT. Dacă Guvernul îşi face treaba la modul cel mai serios, şi nu am motive să cred că nu va fi aşa, nu e nevoie. Sunt deschis dacă se impune”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, luni, la Palatul Cotroceni.
Managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, luni, că nu se pune problema dacă sunt sau nu locuri în spitale, în cazul în care apar persoane infectate cu coronavirus, precizând că primii 10 pacienţi diagnosticaţi cu această afecţiune vor fi trataţi la „Matei Balş”.
O şedinţă a Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus a avut loc, luni, la sediul Ministerului Sănătăţii. Comitetul este format din specialişti şi se desfăşoară săptămânal, sub coordonarea miniştrilor din Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.