„Preşedintele s-a implicat, el şi-a asumat răspunderea de a vorbi în numele Guvernului. S-a substituit Guvernului. Este un act anticonstituţional, în fond, ceea ce face preşedintele ţării”, a spus Iliescu.
El a precizat că una era ca şeful statului să se pună de acord, să stea de vorbă cu toţi factorii din societate, respectiv Guvern, Opoziţie, factori economici, mediu de afaceri, căutând să se lămurească asupra lucurrilor şi alta să îşi asume răspunderea în locul Guvernului.
„Este un act anticonstituţional ceea ce a comis domnul Băsescu şi a pus Guvernul actual total în umbră. Deci acest Guvern a devenit o marionetă care nu mai are niciun fel de autoritate. Dacă vor să-l menţină în continuare cu majoritatea lor parlamentară pe care au încropit-o, îi priveşte”, a spus Iliescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, după negocierile cu FMI, pensiile şi ajutoarele de şomaj vor scădea cu 15%, fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar cu 25% şi vor fi reduse „masiv” subvenţiile, banii urmând să fie alocaţi ţintit „către cei care au nevoie de sprijin financiar”.