- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iliescu: Băsescu e "ultimul mohican" care trage un partid
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că Traian Băsescu este "ultimul mohican" care trage după el un partid, apreciind că PSD nu mai este în situaţia de mai fi remorca unui lider anume şi subliniind importanţa formării, la Congres, a unei "echipe" de conducere.
Iliescu: Băsescu e "ultimul mohican" care trage un partid (Imagine: Mediafax Foto)
"La echipă ne vom referi, în primul rând. Noi (PSD, n.r.) nu avem acum situaţia unor factori de tracţiune. A fost Iliescu o vreme factor de tracţiune, care a tras după el partidul. Nu ne mai aflăm în situaţia aceea. Băsescu este ultimul mohican - personalitate care a tractat după el un partid. L-a aruncat de la stânga la dreapta eşichierului politic, a făcut ce-a vrut din ei şi toţi ştiu că depind de el. Nu mai suntem în situaţia aceea să subordonăm partidul, să-l facem remorca unui lider anume", a opinat Iliescu, după şedinţa BPN al PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
El a apreciat că problema PSD este să adune un "nucleu" de "oameni competenţi, capabili, carismatici şi cu autoritate".
Întrebat dacă este de acord cu schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea PSD, Iliescu a răspuns: "Nu ştiu, dragă. Asta va decide Congresul. Ce să ne apucăm acuma să tăiem firul în patru? Nu ştiu. Nici nu vreau să discutăm aşa ceva. Adică problema persoanelor se va concretiza din această dezbatere. Nici nu vreau să am părere".
Iliescu a arătat că problema viitorului preşedinte al PSD se rezumă la o "chestie simplistă".
"Reforma...În primul că ne fac reforma alţii, din afara partidului. Ce e e aia reformă?...Care e viziunea asupra reformei? Ce înseamnă asta? Şi totul se rezumă la persoane: deci reformarea PSD, înlăturarea lui Geoană şi punerea lui Popescu, Dumitrescu, Niculescu. Nu asta e problema", a spus Iliescu.
"Problema este ca să definim mai exact concluziile care se desprind dintr-o experienţă de peste cinci ai, apoi orientări şi proiecte programatice, în ceea ce priveşte definirea poziţiei politice ideologice a partdului şi, pe de altă parte, alternativa la programul de guvernare, cu ce vine PSD din acest punct de vedere adresându-se marilor categorii de cetăţeni. Şi, în final, problemele legate de structura propriu-zisă a partidului: modernizare, adaptarea Statutului partidului. Din asta va rezulta şi echipa capabilă să promoveze aşa ceva", a opinat Iliescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.