Iliescu: Băsescu s-a amestecat flagrant în problemele PDL, un Parlament responsabil l-ar suspenda

Preşedintele Traian Băsescu s-a amestecat "flagrant şi strident" în problemele interne ale PDL prin discursul avut în timpul celui mai recent interviu acordat postului public de televiziune, apreciază fostul preşedinte Ion Iliescu, în opinia căruia "un Parlament responsabil l-ar suspenda" pe acesta.

Urmărește
4 afișări

Întrebat dacă, prin referirile la frământările din Partidul Democrat Liberal în perioada premergătoare alegerilor interne ale formaţiunii, programate pentru 14 mai, Băsescu şi-a depăşit atribuţiile constituţionale, Iliescu a răspuns printr-un "da" hotărât.

"Da, în general s-a amestecat flagrant, strident, în treburile interne de partid. Domnul Băsescu nu respectă litera şi spiritul Constituţiei, nu ţine seama de asta", a spus fostul şef de stat.

În opinia lui Iliescu, în această situaţie opoziţia "nu are altceva de făcut decât să constate" faptele preşedintelui. "Un Parlament responsabil l-ar suspenda", a conchis fostul şef al statului.

Iliescu a făcut aceste declaraţii la finalul unui simpozion academic pe tema viitorului Dunării din punct de vedere ecologic şi economic, desfăşurat vineri la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti".

Iliescu a amintit, în acest context, de episodul din 1994 în care Parlamentul de atunci a încercat să-l suspende din funcţia de şef al statului pe care o ocupa la acel moment. El a povestit cum a primit în audienţă 200 de familii din Satu Mare care erau "în pericolul de a fi evacuate din case".

"Din casele lor", a subliniat preşedintele, explicând apoi că aceste familii au rămas fără locuinţe în urma inundaţiilor din 1970, statul român de la acea vreme mutându-i în casele părăsite de şvabii care au plecat în Germania şi care au fost despăgubiţi, la momentul plecării din România, atât de statul român cât şi de cel german.

"Un avocat priceput a iniţiat un act în justiţie ca să-i dea afară din casă", a povestit Iliescu. Fostul preşedinte şi-a amintit că a făcut atunci un reproş şi judecătorilor.

"Când trebuie să judeci, când ai un proces, eu cred că trebuie să se facă şi un sondaj social să vadă consecinţele hotărârii date. Păi cum, aşa, iresponsabil, spui că ăştia să fie evacuaţi şi administraţia obligată, în două săptămâni, să elibereze casele? Unde să-i ducă pe oamenii ăia? Şi-am spus: «Asta este iresponsabilitate! Şi de partea instanţelor judecătoreşti, şi de partea administraţiei. Noi suntem responsabili în faţa cetăţenilor şi o instanţă trebuie să judece consecinţele asupra cetăţenilor, iar administraţia este datoare să-i ajute pe cetăţeni!» Eh, s-a considerat că a fost o intervenţie abuzivă a preşedintelui, de nerespectare a instanţelor judecătoreşti", a povestit Iliescu.

Întrebat dacă a avut emoţii atunci, Iliescu a negat, povestind că iniţiativa de suspendare a sa a fost supusă la vot în Parlament şi respinsă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că în PDL s-a furat startul în cursa pentru şefia formaţiunii, Vasile Blaga începând să strângă semnături încă de săptămâna trecută, iar trusturile Antena şi Realitatea s-au implicat în campanie.

El a menţionat că a participat duminică la "partea a doua" a întâlnirii liderilor PDL, cea în care s-a discutat despre Constituţie, în condiţiile în care în prima parte s-au discutat probleme de partid.

Preşedintele a menţionat, răspunzând unei întrebări, că şi-a exprimat susţinerea pentru Emil Boc, precizând că acesta este un om politic "onest". Băsescu a mai spus că PDL a avut performanţe electorale sub Boc.

Şeful statului a spus că cei doi candidaţi anunţaţi pentru şefia PDL "s-au grăbit" şi, în aceste condiţii, trebuie să-şi scurteze campania. "Nu mi-a plăcut că s-a furat startul. Sunt un om cu multă experienţă în partid. Am câştigat o moţiune în partid, contra Simonei Marinescu şi a lui Petre Roman, am câştigat alegeri. Lansarea timpurie a competiţiei interne mă îngrijorează, pentru că acest partid trebuie să aibă ca prioritate guvernarea. Se creează tensiuni inutile", a spus Băsescu.

Şeful statului a menţionat că unul dintre candidaţi a început să strângă semnături pentru susţinere deşi nu-şi anunţase oficial candidatura. El a menţionat că Emil Boc a trebuit, în condiţiile în care Vasile Blaga începuse să strângă semnături, să-şi anunţe şi el candidatura, pentru că se lăsa impresia că va fi un singur candidat.

Băsescu a spus că este interesat de situaţia din PDL pentru că este principalul partid de la guvernare. "Dacă ar fi în opoziţie n-ar avea decât să-şi spargă capetele", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici