Iliescu: Cred că a fost o greşeală tactică angajamentul cu creşterea de 50%

Publicat: 04 05. 2009, 13:04
Actualizat: 06 11. 2012, 09:19

Iliescu a spus, la sediul central al PSD, că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este pusă într-o situaţie dificilă angajându-se în promisiunea majorării salariilor profesorilor.

"Cred că a fost o greşeală tactică angajamentul cu creşterea de 50%.(…) Nu e uşor o astfel de creştere bruscă, apoi s-a intrat în dificultăţi cu care se confruntă Guvernul. Intrările la bugetul statului după primul trimestru sunt modeste, deci practic nu există resursele necesare", a afirmat el.

Iliescu a apreciat că situaţia conflictuală dintre sindicatele din educaţie şi guvern trebuie rezolvată prin promovarea unui dialog, care să ducă la o soluţie prin care să nu fie afectate salariile existente din educaţie.

Întrebat dacă Ecaterina Andronescu este pusă într-o situaţie dificilă, preşedintele de onoare al PSD a răspuns: "Ba da. Adică ea s-a angajat personal într-o chestiune în care a crezut şi caută soluţii. Guvernul nu are suportul financiar necesar, asta este marea contradicţie internă. Nu ştiu cum o să iasă din asta".