Iliescu: Dacă Băsescu nu e capabil să aibă dialog cu UDMR, atunci cum poate fi factor de dialog?
Solicitat să comenteze afirmaţiile făcute de Traian Băsescu potrivit cărora UDMR, care reprezită o minoritate, blochează o schimbare care ar fi în interesul majorităţii, Ion Iliescu a răspuns: „Domnul Băsescu este într-u ndialog permanent cu UDMR. Şi-a rezolvat problema guvernării cu prezenţa UDMR în cadrul acestui Guvern, deci este un partener la echipa guvernamentală. Dacă nici măcar cu acest partener nu este capabil să aibă un dialog de fond, cum să rezolve problemele dialogului necesar cu toată lumea?”
Ion Iliescu a arătat că preşedintele este dator să se desprindă şi să fie un factor de echilibru.
„El (Traian Băsescu – n.r.) face parte din guvernarea actuală şi este nemijlocit legat de Guvern. Dar preşedintele este şi un factor de echilibru, un factor de dialog şi cu opoziţia politică, pe de o parte, cu societatea civilă. El trebuie să fie un factor de dialog cu instituţiile statului. Ori, din păcate, domnul Băsescu şi cu Parlamentul a fost permanent în discordie, şi cu Justiţia, şi cu oamenii din învăţământ, şi din sănătate, şi din sindicate, cu toată lumea. Deci, nu UDMR este singura problemă şi singura dificultate a domnului Băsescu de a întreţine dialogul”, a mai spus Iliescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la 10TV, că a „luat în piept lovitura” deciziei UDMR privind reorganizarea, menţionând că poziţia Uniunii nu a fost corectă şi că are, ca şef de stat, toată vara la dispoziţie să găsească o soluţie.