Iliescu despre invocarea articolului 53: Securitate prin înfometare sau înfometare pentru securitate

Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, pe blogul său, că invocarea de către premier a articolului 53 din Constituţie este o "«frumoasă» găselniţă" pentru a descuraja contestarea măsurilor de austeritate şi susţine că e vorba de securitate prin înfometare sau înfometare pentru asigurarea securităţii.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Iliescu despre invocarea articolului 53: Securitate prin înfometare sau înfometare pentru securitate

Iliescu despre invocarea articolului 53: Securitate prin înfometare sau înfometare pentru securitate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"«Frumoasă» găselniţă a premierului Boc pentru a descuraja contestarea măsurilor de austeritate (mai ales reducerea pensiilor care ar afecta un drept de proprietate!). Ar fi vorba de «securitatea statului!». O primă reacţie la această «găselniţă»: «securitate prin înfometare» sau «înfometarea ca mijloc de asigurare a securităţii!»", comentează Ion Iliescu pe blogul său.

"«Curat murdar coane Fănică !!!!», ar spune marele dramaturg", mai scrie preşedintele de onoare al PSD.

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că legea de diminuare a cheltuielilor bugetare, care prevede reducerea costurilor cu salariile, pensiile şi alte drepturi sociale, are ca temei articolul din Constituţie privind restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi, pentru apărarea securităţii naţionale.

El a amintit că Guvernul îşi va suma răspunderea pe două legi, dintre care una vizează restabilirea echilibrului bugetar prin reducerea chetuielilor cu salariile, pensiile şi a celorlalte drepturi sociale.

"Această lege are ca temei articolul 53 din Constituţia României, de restrângere temporară a exerciţiului unor drepturi, şi anume este vorba de restrângerea acestora până la sfârşitul anului, până în 31 decembrie, urmând ca drepturile de pensii şi drepturile salariale pentru 2011 să fie stabilite prin legea bugetului pe 2011, prin noua lege a pensiilor şi prin noua lege a salarizării unitare a bugetarilor. Asta în condiţiile în care se realizează măsurile de restructurare a sectorului bugetar şi, pe de altă parte, de relansare a activităţii economice, astfel încât să avem resursele financiare pentru a putea vorbi de o creştere sănătoasă a salariilor şi pensiilor în anul 2011", a spus Boc.

Întrebat de jurnalişti în baza cărui principiu a decis Guvernul restrângerea unor drepturi constituţionale, premierul a răspuns că ordinea publică şi siguranţa naţională permit acest lucru.

Articolul 53 din Constituţie prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici