Iliescu: Geoană are timp să mai reflecteze, este deschisă calea pentru orice soluţie şi decizie

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că Mircea Geoană are timp să mai reflecteze, fiind "deschisă calea pentru orice soluţie şi decizie", fostul şef al statului criticând atitudinea preşedintelui Senatului faţă de partid.

Urmărește
275 afișări
Imaginea articolului Iliescu: Geoană are timp să mai reflecteze, este deschisă calea pentru orice soluţie şi decizie

Iliescu: Geoană are timp să mai reflecteze, este deschisă calea pentru orice soluţie şi decizie (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

"Eu cred că dezbaterile, inclusiv cele de la Comitetul Executiv, trebuie să ajute la întărirea coeziunii interne a partidului. Eu sunt pentru a aduna, nu pentru a dispersa forţele şi asta are multiple conotaţii. Şi cred că domnul Geoană nu a înţeles nişte lucruri. Are timp să mai reflecteze, este deschisă calea pentru orice soluţie şi decizie. A spus că nu vrea să părăsească partidul, dar a acţionat contrar acestor afirmaţii", a spus Iliescu.

Liderul PSD nu a precizat dacă va vota în Comitetul Executiv pentru sau împotriva lui Mircea Geoană şi a criticat atitudinea pe care a avut-o acesta după sancţiunea de suspendare pe şase luni din partid.

"Vom vedea, nu vreau să mă antepronunţ. O să fie o discuţie în Comitetul Executiv, acela este forumul care discută acest lucru. (...)Domnul Geoană (...) în loc să se integreze în mod firesc, normal, în activitatea structurilor de partid, s-a distanţat şi asta a şi creat acea stare conflictuală. El era invitat să participe şi la activităţile Biroului Permanent, Comitetului Executiv. Nici măcar la Consiliul Naţional nu a venit să participe, dacă avea ceva de spus să ia cuvântul. În loc de aşa ceva, a început să comenteze pe holuri şi să lanseze tot felul de lucruri la adresa conducerii de partid (...). Adică în loc să se reintegreze, cum îi oferea statutul aceasta posibilitate, a pornit asemenea acţiuni, care au creat această stare conflictuală", a mai spus Iliescu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că BPN a votat unanim ca recomandarea Comisiei de integritate de excludere a lui Mircea Geoană din partid să fie supusă dezbaterii Comitetului Executiv.

Ponta a anunţat, luni, că a fost convocat Comitetul Executiv al PSD pentru 22 noiembrie, la şedinţă urmând să fie invitat şi Mircea Geoană, în cazul căruia există o recomandare de excludere din partid de la Comisia de Integritate.

O parte dintre liderii judeţeni ai PSD, precum şi câţiva parlamentari i-au promis sprijin lui Mircea Geoană, dacă acesta va decide înfiinţarea unui nou partid, după iminenta excludere din PSD, la Comitetului Executiv din 22 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici