- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iliescu: Ideea "moţiunii populare" este apelul la electorat
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că ideea avansată de liderul social-democraţilor, privind "moţiunea populară", are drept scop apelul la electorat, el apreciind că aceasta este una benefică, mai ales în perioada vacanţei parlamentare.
Iliescu: Ideea "moţiunii populare" este apelul la electorat (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Este o idee, cred, benefică (moţiunea de cenzură populară - n.r.), pentru că intrăm în vacanţă parlamentară. Parlamentul, acum, mă rog, e în ultimele zile de sesiune şi s-a văzut chiar de la discutarea moţiunii de cenzură că Guvernul a rezistat cu o majoritate foarte fragilă. (...) Apelul la electorat este binevenit - asta e ideea acestei acţiuni", a spus Iliescu.
El a precizat că se înregistrează o nemulţumire generală, fundamentată, pentru că Guvernul dovedeşte incapacitate de a gândi în profunzime problemele cu care se confruntă şi nu are deschidere şi receptivitate faţă de alte idei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Iliescu a criticat Guvernul pentru că a mers "orbeşte" pe adoptarea măsurilor de diminuare a pensiilor, deşi a fost prevenit că este una neconstituţională, iar acum avansează soluţia creşterii TVA, care atinge toate categoriile sociale.
"Vin acum cu o măsură şi mai penalizatoare, TVA, care atinge toate categoriile de oameni şi atinge păturile cele mai defavorizate. Ori, este şi în teoria economică: oamenii săraci sunt obligaţi de viaţă, au venituri mici, le cheltuiesc integral. Ei nu pot pune la ciorap, cum se spune, nu pot face economii, dar prin asta ei sunt un factor activ, dinamic, al economiei pentru că asigură circulaţia rapidă a banilor în economie", a opinat Iliescu.
El a arătat că, în timp ce aceia cu venituri mici le cheltuiesc, cei cu venituri mari economisesc sau cheltuiesc, inutil, cumpărând produse de lux.
"S-a văzut şi aici: cota unică a fost o prostie. Nu e o chestie numai de poziţie ideologică. Cota unică este o greşeală, pentru că cei cu venituri mari se descurcă, oricum, nu? De ce să scadă de la 40% la 16%? Asta ar însemna venituri în plus. Se spunea că asta o să încurajeze investiţii ale celor cu bani în economie. În ce s-a concretizat acest lucru? În importuri de maşini de lux, de ambarcaţiuni, construcţii de vile costisitoare, deci cheltuieli parazite, care s-au concretizat în importuri suplimentare, deteriorarea balanţei de plăţi. Iată, se cramponează cu încăpăţânare de nişte viziuni care în lumea civilizată şi în toată Europa nu se practică", a adăugat Iliescu.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că va propune tuturor grupurilor parlamentare un text al unei moţiuni de cenzură, care urmează să fie depus la Parlament în momentul în care se vor strânge 236 de semnături, minimum necesar pentru adoptarea moţiunii.
"Mâine (luni, n.r.), în BPN, voi propune depunerea altui tip de moţiune de cenzură, una populară. Mâine vom avea un text foarte scurt, pe măsurile luate de Guvern, semnat de toţi deputaţii şi senatorii PSD. Îl vom transmite la toate grupurile parlamentare şi vom spera că vom strânge 236 de semnături. În secunda în care strângem 236 de semnături, depunem moţiunea de cenzură", a spus Ponta, duminică, la Realitatea TV.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO