Prima pagină » Politic » Iliescu, întrebat despre suspendarea lui Băsescu:Funcţie de conjunctură, când se încalcă Constituţia

Iliescu, întrebat despre suspendarea lui Băsescu:Funcţie de conjunctură, când se încalcă Constituţia

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, sâmbătă, răspunzând unei întrebări, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu s-ar putea face "în funcţie de conjunctură, când se încalcă Constituţia", precizând că acest proces a fost aprobat de Parlament în 2007, dar electoratul "nu a înţeles".
05 feb. 2011, 13:12, Politic

Iliescu a făcut declaraţia înainte de reuniunea PSD dedicată votului asupra constituirii USL.

El a amintit că, în anii ’90, Traian Băsescu, parlamentar pe atunci, a semnat pentru suspendarea preşedintelui de la acea dată, dar Parlamentul a votat împotrivă.

Iliescu a menţionat că, în 2007, procesul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a fost aprobat de Parlament, „dar electoratul nu a înţeles”.

El a adăugat că o nouă suspendare s-ar putea face „în funcţie de conjunctură, când se încalcă Constituţia”.

Iliescu a apreciat, pe de altă parte, că formarea alianţei USL este „o decizie înţeleaptă”.